O carte italiană publicată în anul 1784, la Bassano cu titlul „Giornale di un Viaggio da Constantinopoli in Polonia, del Abate Ruggiero Giussepe Boscovich”, conţine amănuntele unei călătorii făcute de Ambasadorul englez James Porter, cu soţia sa, şi în tovărăşia abatelui Boscovici, în anul 1761. Aceasta însă pare a fi traducerea unei alte cărţi franţuzeşti, apărate cu 12 ani mai înainte la Lausanne, în 1772. Boscovici a fost un savant, matematic şi astronom croat, născut în Kaguza la 1711 şi mort în Milano la 1787, după ce a călătorit foarte mult şi a fost în serviciul diferitelor ţări; a publicat peste 70 de cărţi de matematică, astronomie, fizică, literatură. El a ajuns şi prin Moldova, asupra căreia face anumite observaţii interesante, din care eu extrag una foarte pertinentă:
„Limba ţării e un amestec din diferite limbi: unele cuvinte sunt din limba slavă, altele din limba turcă, dar cea mai mare parte din limba latină şi italiana. Se întâlnesc o mulţime de cuvinte italiene care nu derivă din limba latină, cum multe se întâlnesc care nu se întrebuinţează în acelaşi sens în limba italiană. Aceasta mă face să cred că originea atât de apropiată cu limba latină, nu se datoreşte vechilor colonii romane, sau bisericii din primele secole, cum mulţi afirmă, ci, mai degrabă, comerţului pe care l-au avut în decurs de mai multe secole cu italienii şi cu coloniile lor.”
Aşadar, înainte de modernizarea limbii române (proces avut loc în secolul al XIX-lea când în tezaurul lingvistic au intrat multe cuvinte franţuzeşti) un savant (specialist şi în literatură) credea în secolul al XVIII-lea că limba română nu-şi are originea în limba latină din timpul Imperiului Roman (aşa cum ne învaţă marea majoritate a lingviştilor români), ci în limba italiană. Poate că ar trebui să dăm mai multă importanţă opiniilor unor savanţi străini neutri…