Regele James al IV-lea (Iacob al IV-lea) al Scoției, cunoscut pentru curiozitatea sa intelectuală și pentru patronajul științei, se spune că, în anul 1493, a realizat un experiment de privare de limbă pentru a determina dacă oamenii au un limbaj înnăscut. Influențat de teoriile medievale că primul limbaj al umanității a fost ebraica, greaca sau o altă limbă antică, regele a ordonat unei femei mute să se mute împreună cu cei doi sugari ai ei, într-o izolare completă, pe insula îndepărtată Inchkeith. Scopul era să observe dacă copiii vor dezvolta spontan vorbirea, dezvăluind ce limbaj era „natural” pentru omenire.
Singura relatare înregistrată a experimentului vine de la Robert Lindsay din Pitscottie, un istoric din secolul al XVI-lea, care a susținut că acei copii ar fi vorbit în cele din urmă ebraica – deși această afirmație nu poate fi dovedită.
James al IV-lea avea o reputaţie de rege multilingv, vorbind mai multe limbi străine, iar această poveste evidențiază latura mai întunecată a curiozității științifice timpurii. Se presupune că experimente similare, de privare de limbaj, au fost efectuate şi în secolele anterioare. S-a spus că faraonul Psamtik I al Egiptului (secolul al VII -lea î.Hr.) a testat pe copii crescuţi în mod izolat, iar rapoartele au spus că ei au vorbit o limbă numită „Bekos”. Sfântul Împărat roman Frederic al II -lea (din secolul al XIII-lea) a ordonat un studiu similar, crezând că copiii crescuți fără expunere la vorbire ar dezvolta „limba lui Adam”; experimentul său s-a încheiat tragic, deoarece subiecții au pierit din cauza lipsei de interacțiune umană.
Presupusul experiment al lui James IV urmează această lungă tradiție de creare a miturilor lingvistice, dar autenticitatea sa rămâne contestată din cauza lipsei de înregistrări contemporane. Indiferent dacă este adevărată sau nu, povestea reflectă obsesia din epoca Renașterii pentru natura umană, limbajul și originile civilizației.