„Piatra Misterului”, cunoscută, de asemenea, ca şi „Piatra Decalogului” se află localizată într-un munte din deşertul West-Central din statul american New Mexico, aflat la graniţa cu Mexicul. Ce e misterios la această piatră e faptul că ea poartă nişte inscripţii care par a fi scrise într-o limbă moartă, ce face parte din familia paleo-ebraică sau greacă cipriotă.
Piatra a fost descoperită în anul 1933 de faimosul arheolog Frank Hibben, care a făcut o expediţie în acel an, la sugestia unui bărbat care susţinea că el a văzut primul acea piatră prin anii 1880. Dacă inscripţia ar fi existat într-adevăr la sfârşitul secolului al XIX-lea, atunci toate acuzaţiile de un eventual fals ar fi spulberate, întrucât descoperirile moderne privind paleo-ebraica sau greaca cipriotă au fost făcute mult mai târziu. Totuşi, e posibil ca inscripţia să fi fost în feniciană, o limbă cunoscută în acea perioadă, aşa că acuzaţiile de un eventual fals n-au cum să fie spulberate.
Susţinătorii faptului că acea inscripţie a fost realizată în paleo-ebraică susţin că ea conţine Cele 10 porunci biblice, bazându-se pe traducerea din 1949 a cercetătorului Robert Pfeiffer. În 1979, un cercetător de la Universitatea din New Mexico, Dixie Perkins, a susţinut faptul că inscripţia a fost realizată în greacă-cipriotă, în jurul anului 500 î.Hr. În traducerea lui Perkins, piatra povesteşte istoria unui războinic pe nume Zakyneros, care a fost izolat în sălbăticie şi care se lupta să supravieţuiască.
Există şi alţii care consideră că piatra a fost o farsă realizată de arheologul Hibben, pentru a perpetua ideea că a existat un contact al europenilor cu americanii încă din antichitate.
În schimb, dacă piatră ar fi adevărată, atunci ce ar căuta grecii acum 2.500 de ani în Mexic!??