Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO

Ce mâncau oamenii în epoca de piatră? Frunze, fructe, ierburi, rădăcini, melci, scoici, viermi, omide, insecte, şopârle, şoareci…


Istoria modului de alimentaţie al oamenilor cunoaşte un drum lung şi anevoios, dominat de căutarea unei hrane din ce în ce mai bune, mai nutritive, mai savuroase. Primii oameni mâncau – ca şi animalele din jurul lor – frunze, fructe sălbatice, ierburi, tuberculi, rădăcini. La început în stare crudă. Mai târziu, printr-un proces de selecţie succesivă, omul a învăţat să le prepare prin macerare, fierbere, frigere sau să facă diferite amestecuri. Plantele utilizate de strămoşii noştri erau foarte numeroase; după unele calcule cifra lor trecea de 700. Găsim printre ele unele care se consumă şi astăzi în aceeaşi formă (măcieş, zmeură, mure); altele, care din sălbatice au fost transformate în plante cultivate (mere, pere, prune, cireşi).

Printre vegetale oamenii au descoperit de timpuriu marea valoare alimentară a gramineelor şi uşurinţa cu care acestea pot fi conservate, spre deosebire de alte plante care nu se păstrau decât un timp scurt. Speciile cu boabe mari au fost primele care au intrat în favoarea oamenilor preistorici; în Europa, glyceria sau festuca fluitans, graminee asemănătoare meiului, a fost cea dintâi specie de cereale mâncată de oameni. Ele se mai consumă şi astăzi în unele ţări, fiind preferate meiului, care-i mai amar. Mai târziu, au intrat în alimentaţie specii primitive de secară, ovăz şi mei. În America, prima graminee recoltată a fost orzul sălbatic.

În afara vegetalelor, care predominau în alimentaţia omului din paleolitic, se consumau melci, scoici, viermi, omide, insecte, animale mici (şopârle, şoareci). Animalele mari (elefanţi, mamuţi, rinoceri, urşi cenuşii, elani, bizoni) erau greu de vânat şi ca atare nu erau mâncate decât în mod întâmplător. Calul sălbatic era însă adesea vânat şi mâncat. Sângele animalelor se bea cald în mod frecvent, iar în vremuri de abundenţă nu se consumau decât anumite părţi, mai ales creierul, măduva oaselor, ficatul. Carnea era mâncată crudă sau friptă la frigare ori pe pietre fierbinţi, iar mai târziu fiartă.

Arta condimentării a apărut încă din paleolitic, marcând o etapă în dezvoltarea civilizaţiei; ea presupunea un anumit rafinament al simţurilor. Asezonarea alimentelor se făcea mai întâi cu cenuşă, apoi cu sare, drept condimente folosindu-se usturoi, muştar, untişor de apă (creson), chimen şi alte câteva plante aromate. Pentru îndulcire, bucătarii din paleolitic întrebuinţau seva de arţar şi mesteacăn, precum şi mierea sălbatică.

În perioada neolitică, odată cu îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă (îndulcirea climatului etc.) hrana oamenilor a devenit mai substanţială. Perfecţionarea armelor de vânătoare a dus la introducerea pe scară largă a cărnii în alimentaţie. Curând, oamenii din neolitic devin agricultori şi acest fapt este un eveniment capital în istoria umanităţii. Primele încercări de cultură datează de la sfârşitul paleoliticului. În Franţa, în localitatea Mas-d’Azil, s-au descoperit cele mai vechi resturi de grâu şi orz, conservate în oale de lut.

Apar şi alte alimente noi. Plantelor vechi li se adaugă în Europa câteva specii ca lintea şi bobul; printre fructe se ivesc strugurii. în ce priveşte prepararea culinară, se observă un vădit progres. Fierberea, puţin utilizată în paleolitic, ajunge acum la loc de cinste. Apar astfel supele şi sosurile. Un factor care a îmbunătăţit alimentaţia omului din neolitic a fost descoperirea metodelor de măcinare a grâului. La început gospodinele preistorice prăjeau grăunţele. Prin prăjire, coaja se desfăcea uşor de miez şi boabele puteau fi măcinate. Boabele măcinate puteau fi transformate în uruială – precursorul făinii. De la uruială la aluat era numai un pas; pentru a-l face, au fost suficiente, se pare, doar una sau două duzini de generaţii de gospodine.

S-a ajuns la pâinea nedospită, care consta dintr-un aluat grosolan, greu, foarte umed. Pentru ca se poată coace mai uşor, acest aluat era întins cu sucitorul în chip de turtă subţire. Această pâine-lipie nedospită este mâncată şi astăzi de unele popoare ale lumii, constituind una din cele mai vechi amintiri ale epocii de piatră. În ce priveşte pâinea dospită, aceasta a apărut în timpuri foarte îndepărtate, având o origine comună cu cea a berii.

În Codul lui Hammurabi (Babilon), datând din anul 2050 î.Hr., dar referindu-se la practici mult anterioare, se citează berea „care se poate mânca”‘ și pâinea „care se poate bea”, precum și „berea-mamă” – fără îndoială dospeala sau plămădeala.

Berea nu era însă singura băutură a populaţiilor primitive din neolitic. Exista o mare varietate de băuturi fermentate obţinute din fructe, miere, cereale, sucuri de plante etc. Nu se cunoaşte precis patria viţei de vie. Cuvântul „vin” este de origine sanscrită, derivând din vena, a cărui rădăcină ven înseamnă: „a iubi, a dori” (de unde şi numele zeiţei Venus). În greceşte, cuvântul a devenit vinos, în latină vinum, iar în limbile anglo-saxone şi germanice wein, wine. Este posibil ca vinul fi fost băut prima oară în India; în orice caz el era o băutură agreată de asirieni ca şi de babilonieni, de perşi şi de egipteni. În Egipt, teascurile de vin se aflau sub ocrotirea preoţilor, constituind chiar un monopol al lor.

 


Lasă un comentariu