Oricare dintre noi a strănutat măcar o dată în viaţă. Iar onomatopeea care imită strănutul este „hapciu”. Dar, bineînţeles, nu se spune la fel în celelalte limbi ale lumii, deşi poate suna asemănător. Așadar, dacă în engleză se spune „achoo”, în limba franceză avem „atchoum”, în germană „hatschi”, iar în rusă „apchkhi”. În limba turcă sună „hapșu”, iar în vietnameză – „hắt xì”.
Dar, cum rămâne cu celelalte sunete umane? Râsul, de exemplu, în limba română este „Ha-ha”. La fel se spune şi în limba engleză – „hahaha”. În alte limbi avem cuvinte asemănătoare: „jajaja” în limba spaniolă, „xaxaxa” în limba greacă și „555” în limba thai (deoarece cifra 5 se pronunţă „ha”).
Sunetul durerii este „Au!” în limba română; vorbitorii de engleză ar putea spune „ow!” sau „ouch!”, iar cei de limba finlandeză ar spune „auts!”.
Şi, în final, să ajungem la cuvântul „pârţ”. El pare să nu aibă o onomatopee în limba engleză, dar se spune „fart” (precum se vede, foarte asemănător cu limba română, se schimbă doar o literă). În limba poloneză se spune „prut”, dar la fel şi în limbile daneză, finlandeză și catalană. „Pret” este în malaeziană și indoneziană, dar și „prot” în italiană. În cele din urmă, în limba latină – acea limbă străveche a filozofilor și împăraților – la pârţ se spunea „prox”.
