Incredibilul epigramist Păstorel Teodoreanu putea recita din memorie, în limba franceză, sute de versuri, fără să i se împleticească limba, deşi era… mort de beat!

Dintre epigramiştii pe care i-a avut România de-a lungul timpului, cel mai cunoscut rămâne, fără îndoială, Alexandru Teodoreanu „Păstorel”, fratele scriitorului Ionel Teodoreanu. Epigramele sale, adesea tăioase, deranjau pe oricine: de la marele istoric şi prim-ministru Nicolae Iorga şi până la conducătorii comunişti, ca dr. Petru Groza. De altfel, la începutul anilor ’60, Păstorel a şi ajuns în închisoare, pentru că mersese prea departe cu epigramele sale, provocând furia comuniştilor.

Încă de când avea 10 ani, Păstorel a avut un talent uluitor în compunerea de epigrame. Astfel, profesorul de limba română, unul numit Fântânaru (cunoscut ca şi mare băutor de vin), le-a dat elevilor o lucrare. Păstorel a scris doar următoarele versuri: „Dacă apa din fântână / S-ar preface-n vin Cotnar / Aş lăsa limba română / Şi m-aş face Fântânar”. Profesorul i-a spus ulterior: pentru aceste versuri ai nota 10, pentru purtare ai nota 1!

Dar Păstorel, în timpul vieţii sale, îşi căpătă şi faima de mare băutor, încât medicii se temuseră să nu facă vreo ciroză. Dar iată un eveniment petrecut în anul 1936 sau 1937, ce avu loc la celebrul restaurant „Capşa” din Bucureşti. Acolo, Păstorel comandase şi băuse numai puţin de 10 sticle de bere (!), dar, având ca martori doi de oameni de cultură, se apucă de recitat din memorie, într-o limbă franceză impecabilă, circa 500 de versuri din marele poet francez Verlaine. Nu i s-a împleticit deloc vocea, chiar cu atâta alcool în el…

Culmea e că ultima epigramă din viaţa lui Păstorel are legătură tot cu alcoolul. Internat într-un sanatoriu din Şoseaua Viilor din Bucureşti, el a scris următoarele cu câteva zile înainte de a muri (în 1964): „Culmea ironiilor / Şi râsul copiilor / Să pun punct beţiilor / Pe Şoseaua Viilor!”