O lespede din secolul al III-lea ne arată clar că: 1) Dacii nu vorbeau limba romană, ci limba dacă şi 2) Dacii locuiau în Câmpia Panonică (Ungaria de azi)
Limba română chiar se trage din limba latină? Că aşa ni se spune la şcoală. Ia să vedem… În antichitate, la Roma se vorbeau 4 limbi diferite: lingua prisca (limba vechilor latini), lingua romana (limba vorbită numai de scriitori și protipendada romană), limba latină clasică sau lingua latina (limba vorbită de plebei) și lingua mixta (limba amestecată din primele trei), astfel cum foarte clar ne-o spune și marele erudit, călugărul Isidorus din Sevilla.
Să urmărim însă următoarea logică: dacă locuitorii Maltei, situați la doi pași de Roma, nu au adoptat niciun cuvânt din limba romană, deși au stat sub stăpânirea Romei aproape 1.000 ani și erau atunci în număr de numai câteva mii, în comparație cu dacii (care erau circa 1.000.000 de locuitori), iar romanii de azi nu vorbesc antica limba romană/latina clasică, ca și restul locuitorilor Italiei, atunci, cum putem afirma că geto-dacii dintre Dunărea panonică și Nipru, din care mai mult de trei sferturi n-au avut contacte cu romanii, au adoptat limba romană? Nu ne referim la limba latină propriu-zisă, deoarece nu avem documente scrise în această limbă, toate scrierile romane fiind redactate în limba romană/latina clasică.
Că dacii nu au adoptat limba romană o dovedește o lespede de mormânt pentru M. Ulpius Celerinus și fiul său, din timpul împăratului roman Caracalla (190-217), descoperit la Brigettio în Panonia (azi Szony / Ungaria):
„M(arco) Ulp(io) q(uondam) Romano mil(iti) praet(oriano) lp]rimoscr / inio praef(ectorum) / qui vi/xit an(nis) XXXV / M(arcus) Ulp(ius) Cele / rinus sal(ariarius) / leg(ionis) I Ad(iutricias) / p(iae) l(idelis) interpres / Dacorum vivus sibi / ef filio suo s(upra) s(cripto) carissimo / f(aciendum) c(uravit). I(ovi) O(ptimo) M(aximo) / Ulpius Celer / inus salari / arius log(ionis) I adi(utricis) / p(iae) f(idelis) Antoni(nianae)”.
Inscripția este din timpul lui Aurelius Antonius Caracalla (198-217), când legiunea I Adiutrix a luat parte la luptele contra dacilor liberi de la nord-vest de Dacia romană (adică în Pannonia), cu circa 40 ani înainte de părăsirea Daciei de către împăratul roman Aurelianus. Deci, atunci se vorbea limba dacă, deși trecuseră 110 ani de la cucerirea Daciei de către împăratul Traian. Acest document epigrafic confirmă în mod evident că existau diferențe între limba romană și limba dacă, ceea ce impunea angajarea unui interpret.
Dar, din acest document se pot trage și alte concluzii:
* În secolul III d.Hr., Panonia era locuită de daci, care vorbeau limba dacă, ei necunoscând limba romană.
* În secolul III d.Hr., dacii nu adoptaseră limba romană. Ori, până la părăsirea Daciei de către Aurelianus (271-275) mai erau doar circa 60 ani. Prin urmare, dacă în cei 110 ani de stăpânire asupra unui sfert din teritoriul Daciei, locuitorii acesteia n-au adoptat limba romană, este imposibil ca numai în următorii 60 ani s-o adopte, mai ales că această ultimă perioadă a fost caracterizată prin puternicile revolte ale dacilor, finalizate prin distrugerea așezărilor romane din Dacia Malvensis (Oltenia) din perioada împăratului roman Filip Arabul (anii 245 / 248).
