Marele poet Topârceanu îşi dezvăluie o parte din secrete într-un interviu memoriabil din 1926

Autor al „Baladelor vesele şi triste”, dar şi a altor opere literare cunoscute, George Topârceanu a fost un poet, prozator, memorialist, publicist și traducător român printre cei mai de seamă ai literaturii noastre. A fost căsătorit, dar căsnicia sa se va destrăma, ulterior el având o poveste de dragoste discretă cu poeta Otilia Cazimir.

Am găsit într-un număr din revista „Adevărul literar şi artistic” din 1926 un interviu cu George Topârceanu, în care putem vedea o altă faţă a poetului. Interviul a fost luat de prietenul lui Topârceanu, Demostene Botez. Am extras cele mai importante pasaje din acel interviu şi să vedeţi ce-a ieşit…

Întrebare: Cu ce te mai ocupi, în afară de literatură?
Topârceanu: Cu cărțile.

Întrebare: Ar fi interesant să se știe: cum trăiești?
Topârceanu: Trăiesc absolut liber. Nu mă simt legat de mediul ambiant și de realitatea socială prin niciun fir ombilical, care să-și merite într-adevăr epitetele. Și nu scriu decât sub imboldul unor inspirațiuni poetice exagerat de acute. (…) Când mă ajută norocul să prind din văzduh și să fixez pe hârtie câte o strofă mai agreabilă, am impresia că ea a preexistat în univers, și nu-mi găsesc niciun merit. Mă consider, cum a zis și altul mai demult, doar „organul întâmplător prin care poezia se manifestă”. Sunt gata să cedez oricui, pentru bani sau pentru alte avantaje apreciabile, dreptul de a iscăli cu numele lui și de a publica oricare din producțiile mele inedite. Îi garantez pe cuvânt o reputație literară onorabilă, discreție desăvârșită și onestitate comercială ireproșabilă. Numai să nu-mi pretindă și pe dos, adică să iscălesc eu ce-a scris el — fiindcă nu vreau să-mi pierd clientela.

Primesc orice comandă: roman, nuvelă, poezie sentimentală, cu sau fără lună. Pentru poezii moderniste în versuri libere, fac reducere (…) Oferta mea se potrivește de minune cu concepția pe care statul, adică societatea, o are despre scriitor și despre activitatea scriitoricească. Important e opul literar, nu persoana care-l produce. Literatura, făcând parte din civilizația unui popor, trebuie să aibă oarecare importanță. Dar oamenii care o produc, n-au niciuna. Scriitorul e de două feluri: viabil și neviabil. Pe cel din prima categorie, societatea îl onorează destul după moarte, ca să-i mai dea vreo atenție în timpul vieții. Numai cei din categoria a doua merită, săracul, toată solicitudinea societății – fiindcă scutește statul de orice cheltuieli și onoruri postume.

Întrebare: Recunoaște că nu scrii, în versuri, așa cum se scrie acum.
Topârceanu: Aproape toți poeții noștri de azi au adoptat versul liber și celelalte procedee, mai puțin vizibile, ale școlii moderniste. Îmi permit să atrag atenția confraților care le-am adoptat, că școala literară din care fac ei parte a intrat demult în tradiție (…) Școlile literare s-au succedat atât de repede în ultima vreme la Paris, încât poetul valah care n-a avut altă ambiție mai înaltă decât să se țină în pas cu moda, s-a trezit la urmă, gâfâind de alergătură, în situația vițelului din fabula cu poarta cea nouă. Este oare numaidecât tradiționalist acela care nu vrea să imite moda? A rezista sugestiilor majorității în artă înseamnă mai degrabă a fi un spirit independent, un spirit de inițiativă, nu de rutină (…) Un punct important din profesia de credință artistică pe care Georges Duchamps o face într-un interviu este următorul: „Am învățat prin experiența personală că rolul de poet nu este acela de a discuta obscur despre lucruri clare, ci de a traduce clar, lucruri obscure”. Dar eu am formulat această părere cu vreo 14 ani înainte, într-un articol din Viata Românească despre Eminescu, și am repetat-o de câte ori am avut ocazie, gasind că în ea se rezumă critica întregului sistem care a permis invazia șarlatanismului în literatură.

(…) În literatură, ca și în viață, ceea ce e morbid, neputincios și urât mirositor începe să nu mai atragă astăzi. (…) Vrei să știi pentru ce Shakespeare e cel mai mare dintre noi? Pentru că a fost poate singurul om întreg care s-a rătăcit în tagma noastra. De aceea personajele pe care le-a creat geniul lui sunt până astăzi atât de vii și au aerul că nu vor îmbătrâni literar niciodată, pentru că sunt individualități puternice, de esență normală. Daca e adevărat că omul a fost la început maimuță, e firesc să ne închipuim ca evoluția speciei umane tinde spre realizarea unui tip superior.

Întrebare: Spune-mi care-ți sunt poeții români preferați?
Topârceanu: Preferințele mele personale nu au nicio importanță. (…) Știi că sunt unii poeți care au darul să exprime, uneori cu anticipație, ceea ce este la un moment dat pe primul plan al conștiinței grupului etnic (sau chiar zoologic) din care fac parte. Noi, românii, am avut cel puțin trei poeți de acest fel. E semnificativ că, rând pe rând, imitatorii modelor străine au încercat să-i deprecieze. Eminescu a fost batjocorit prin pana lui Macedonski și a altora. Despre poeziile lui Coșbuc, o mică secătură constructivistă a scris că nu sunt decât niște grosolane cromolitografii. Iar poezia lui Octavian Goga, care are în ea ceva sălbatic, primitiv, de o rafinată simplicitate inaccesibilă papagalilor noștri articulați, a fost întotdeauna depreciată de aceștia cu glas tare, până în ziua când poetul a devenit ministru al Artelor. (…) Arghezi e o făptură prea complexă, ca să poți vorbi de el numai în treacăt. Minulescu e un poet francez, care scrie din întâmplare în românește.

Întrebare: Dar prozatori?
Topârceanu: Caragiale a fost, desigur, cel mai mare artist al prozei noastre literare. Minte ageră, spirit lucid, meșteșugar incomparabil. Dacă anume nuanțe ale realităților de la noi și expresia literară corespunzătoare ar putea fi înțelese de străini, Caragiale ar fi astăzi un scriitor european. Cam acelaș lucru s-ar putea spune și despre Sadoveanu. Mai puțin dură, mai direct izvorâtă parcă din sufletul blând și nostalgic al poporului nostru, opera lui Sadoveanu a introdus în proza literară română o imensă bogăție de forme și de motive inexplorate până la el.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.