Iată un articol despre un mare poet român, dar totuşi mai puţin studiat. E vorba de Ion Minulescu (1881-1944), un poet important al simbolismului românesc. El a scris mai multe volume de poezii, dar şi de proză (toată biografia poetului o puteţi citi pe Wikipedia).
Şi haideţi să vă spun două întâmplări amuzante din viaţa acestui artist.
Prima… Într-o zi, după ce un poet lipsit de talent, dar delicat şi cu o conversaţie plăcută, i-a citit una din poeziile sale lui Minulescu, acesta l-a invitat în oraş la masă. Nespus de încântat, poetul, la despărţire, nu mai găsea cuvinte să-i mulţumească lui Minulescu, convins că invitaţia aceea nu era decât o răsplată a talentului său. Dar Minulescu îl dezamăgi crunt:
– Dragul meu, dacă vrei să mai ieşim împreună în oraş, îmi promiţi că nu vei mai scrie versuri până la sfârşitul vieţii tale!
Aş fi curios să fi auzit şi eu acele versuri oribile 🙂
A doua povestire… Într-o dimineaţă, un ziar anunţa moartea lui Ion Minulescu. Se pregăteau tot felul de articole omagiale. Un publicist se pregătea să-i scrie un necrolog care urma să apară în ziarul „Aurora”. Neştiind precis data naşterii marelui poet, îi dă un telefon acasă, cu gândul să se intereseze direct de la familia lui. Dar spre surprinderea ziaristului, la telefon îi răspunde Minulescu însuşi.
– Da, am citit şi eu. Am avut o operaţie grea, dar care a reuşit. Nu credea nimeni… Oricum, nu-i nimic. Dumneata scrie-ţi articolul, îl vei publica ceva mai târziu…