Dezamăgire cruntă la înmormântarea lui Eminescu, în presa vremii. De ce-a fost aşa?

Mihai Eminescu este considerat a fi cel mai mare poet român al tuturor timpurilor. Dar, înmormântarea sa a fost o mare dezamăgire pentru contemporanii săi, în sensul că lui Eminescu nu i s-a acordat respectul care i s-ar fi cuvenit pe ultimul drum, atunci când a fost îngropat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Această dezamăgire o putem constata dintr-o revistă culturală – „Familia” – care a publicat în luna morţii lui Eminescu (iunie 1889) următorul editorial (am făcut micile corecţii gramaticale necesare limbii române al secolului XXI):

– A fost un luceafăr al poziei române, a trăit în mizerie, dar a venit moartea, i s-a făcut milă de suferinţele lui şi i-a stins viaţa. E bine, cel puţin la înmormântare i s-au dat onorurile cuviincioase?

– Primele informaţii ne spuneau că înmormântarea lui a fost strălucită. Aşă o anunţarăm şi noi la începutul necrologului din numărul trecut; dar până la urmă, unul din corespondenţii noştri de la Bucureşti ne-a scris că n-ar putea zice c-a fost lume multă. De-atunci aflarăm şi din alte ziare că înmormântarea a fost simplă şi că numărul celor prezenţi n-a fost tocmai mare. Un cerc de oameni de litere, colegi şi prieteni ai decedatului, câţiva miniştri, pe al căror rug a jertfit poetul o bună parte din talentul său, apoi tinerimea, era întregul cortegiu funerar.

– Cetăţenii din capitala României – proprietari, comercianţi şi industriaşi – şi-au continuat lucrul zilele şi n-au luat act de moartea unui poet român, care singur a făcut mai mare glorie ţării sale decât ei toţi.

– În alte ţări, când se îngroapă un poet mare, totă naţiunea resimte jalea adâncă, iar oraşul unde se săvârşeşte înmormântarea se imbracă în doliu. Justiţia, baroul, magazinele, întreprinderile – toată viaţa publică şi privată îşi sistează cursul normal; toate clasele, corporaţiile şi întreprinderile particulare, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, ţin să-şi facă datoria prezentându-se la cortegiul mortuar. Steaguri negre atârnă la toate casele şi bărbaţi de frunte se însărcinează cu discursurile de adio. La înmormântarea lui Eminescu nimic din acestea nu s-a văzut…

– Se scrie că dânsul dorise ca să fie înmormântat simplu. Scuză ieftină, când nu ai ce să mai spui. Dar şi simplitatea se putea exprima în mod mai demn. Oare simplitatea a cerut să se ţină atâtea discursuri? Sau doar de aceea au vorbit patru inşi, pentru ca să se probeze şi cu ocazia asta că noi românii suntem buni de gură?

– Desigur că era nu numai mai simplu, dar şi mai impunător, să se fi ţinut numai două discursuri; unul în oraş, altul în cimitir. Cel dintâi trebuia să-l rostască preşedintele Academiei, dl Mihail Kogălniceanu, în faţa Academiei, în numele primului nostru areopag literar, care e reprezentantul şi depozitarul ştiinţei şi artei române. Academia nostră, care a uitat să se onoreze prin alegerea de membru a lui Eminescu, care nu şi-a adus aminte să-i ofere vreun premiu literar, cel puţin la trecerea-i din viaţă putea să-i aducă acest tribut al recunoştinţei şi stimei.

– Iar la mormânt, nimeni altul decât dl Titu Maiorescu putea să ia cuvântul de adio… Acesta ni s-a părut atât de natural, atât de logic, atât de imperativ, încât din capul locului nu ne-am indoit că se va face aşa…

– Aceste discursuri le-am aşteptat noi. Ne pare rău că aşteptarea noastră nu s-a realizat. Ele ar fi fost de ajuns. S-au ţinut însă patru şi totuşi n-au fost destule, tot a mai lipsit ceva – vorba oamenilor cu titlu competent de a lua cuvântul.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.