EXCLUSIV! Veronica Micle şi poezia ei în care face referire la „ochiul în piramidă”, simbolul Illuminati


Deşi la început a avut origini creştine (vedeţi articolul meu iniţial – “Ochiul în piramidă” n-a fost niciodată simbol francmasonic, ci unul creştin), simbolul „ochiul în piramidă” a fost „confiscat” şi însuşit începând cu secolul al XVII-lea de către organizaţia malefică Illuminati, devenind simbolul ei neoficial.

Iată ce afirmă monseniorul Barbier de Montault într-o lucrare denumită “Tratat de iconografie creştină” din anul 1890: „Triunghiul, prin cele trei laturi şi prin cele trei colţuri, este un simbol foarte expresiv. Îl vedem ca nimb la capul Domnului sau în mâinile sale; din secolul al XVII-lea, alţii au abuzat de el în mod deosebit, înscriind în el numele Iehova în ebraică sau ochiul Domnului care vede totul. Trebuie să-l respingem, pentru că francmasonii au făcut din el simbolul lor: l-au împrumutat de la Biserică aceasta consacrând Sfânta Treime creatoare drept protectoarea arhitecţilor şi zidarilor’”.

Totuşi, marea mi-a fost mirarea să aud vorbindu-se despre „ochiul în piramidă” – simbol Illuminati – la o personalitate a culturii româneşti care a trăit în secolul al XIX-lea, Veronica Micle, iubita poetului Mihai Eminescu.

Poeta Veronica Micle s-a născut la Năsăud, la data de 22 aprilie 1850, publicând mai multe poezii, nuvele şi traduceri. Ea este cunoscută însă mai mult pentru relaţia de iubire avută cu marele poet român Mihai Eminescu, decât pentru opera sa. La data de 7 august 1864, Veronica Micle s-a căsătorit cu Ştefan Micle, care la data căsătoriei era profesor universitar, însă mai târziu avea să devină rector al Universităţii din Iaşi, cei doi având împreună două fete.

În anul 1872, Veronica îl întâlneşte la Viena pe Mihai Eminescu, între cei doi începând o poveste de iubire. La data de 1 septembrie 1874, Eminescu devine director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, iar până în octombrie 1877, marele poet locuieşte la Iaşi. În tot acest timp, relaţia de iubire dintre Eminescu şi Veronica Micle începe să prindă şi mai mult contur. La data de 6 august 1879, Ştefan Micle moare, iar Veronica Micle reia legătura cu Mihai Eminescu, fără însă ca cei doi să reuşească să formeze o familie. Încă de la început, relaţia lor nu a fost una foarte bună, nu de puţine ori Veronica Micle reproşându-i marelui poet că nu vine la ea în vizită la Iaşi.

Una din poeziile lui Veronica Micle se numeşte „Lui X”, iar în primul vers, poeta face referire clar la simbolul Illuminati – „ochiul în piramidă”:

„Vârful nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge…
Lâng-acest colos de piatră vezi tu cât de mică sunt
Astfel tu `n a cărui minte universul se răsfrânge,
Al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ.

Şi doreşti a mea iubire… prin iubire pan` la tine
Să ajung şi a mea soartă azi de soarta ta s-o leg,
Cum să fac! Când eu micimea îmi cunosc atât de bine,
Când mareaţa ta fiinţă poate nici n-o înţeleg.

Geniul tău, planează-n lume! Lasă-mă în prada sorţii
Şi numai din depărtare când şi când să te privesc,
Martora măririi tale să fiu pan` la pragul morţii
Şi ca pe-o minune `n taină să te-ador, să te slăvesc.”

Poezia pare a fi dedicată lui Eminescu („X”), dar nu înţeleg de ce Veronica Micle face referire la simbolul Illuminati într-una din poeziile sale. Aşa era la modă în vremurile acelea, printre oamenii de cultură?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO