Un mare învăţat yoga din Occident a aflat secretul piramidelor egiptene! Iată-l care este…


piramida secretOmul a rămas ceea ce a fost dintotdeauna: un vânător de comori materiale. Va nutri şi mai departe convingerea că există locuri ascunse unde se află averi colosale. De exemplu, se mai crede încă în existenţa unor camere ascunse în piramidele egiptene. Pentru a se convinge definitiv de acest lucru, dr. Louis Alvarez a iniţiat în anul 1968 un proiect de mari proporţii.

El a construit un aparat de măsură cu care putea capta radiaţiile cosmice. Şi-a bazat teoria pe faptul că radiaţiile cosmice îşi pierd din energie atunci când pătrund într-o materie oarecare, independent de consistenţa acesteia. Prin urmare, s-ar putea afla pe această cale a măsurării intensităţii radiaţiei locul neştiut unde s-ar situa o încăpere ascunsă. Când este vorba de comori ascunse, se găsesc evident întotdeauna o mulţime de bani: proiectul ponind la începutul anului 1968 a costat milioane de dolari.

Un grup de oameni de ştiinţă, de la 12 instituţii diferite din Statele Unite şi din Emiratele Arabe, a trecut la lucru. Milioane de fascicole de radiaţii cosmice au fost măsurate, operaţie din care au rezultat limpede toate formele şi poziţiile piramidei. Echipa a ales pentru primele teste piramida lui Kefren. Sub conducerea dr. Goneid din Cairo au fost analizate benzile unui computer IBM 1130. Nu s-a descoperit nicio cameră ascunsă. A ieşit însă la iveală altceva: când benzile erau analizate la Universitatea Ein-Sham din Cairo, apărea de fiecare dată alt corp de date. Ceea ce s-ar fi cuvenit sesizat încă de la primele teste. Spre siguranţă, benzile au fost expediate la Berkeley, în California, unde un computer mai sofisticat s-a confruntat cu acelaşi fenomen ciudat.

Dr. Goneid a declarat că atare fenomen este inexplicabil pe cale ştiinţifică şi în sine imposibil. El a constat că energiile piramidei au jucat o festă acelor puncte de vedere care până de curând au fost considerate cunoaştere ştiinţifică certă. Echipa nu şi-a mai continuat munca la piramida lui Keops, ci şi-a întrerupt cercetările. S-a demonstrat astfel încă o dată limpede că societatea noastră actuală încă nu a înţeles că adevărata comoară din piramidă este de natură spirituală.

În afară de dr. Louis Alvarez, alt cercetător şi-a îndreptat paşii spre piramidă. Dar nu cu intenţia de a găsi încăperea cu tezaurul ascuns, ci din dorinţa de a sonda fondul spiritual, mesajul piramidei. E vorba de Paul Brunton, o persoană cu totul excepţională din punct de vedere intelectual, cu o profundă cunoaştere a înţelepciunii orientale şi a evoluţiei cosmosului. Îl caracterizează drept una dintre personalităţile de prim rang ale filozofiei Yoga din Occident, care s-a dedicat ani de-a rândul cercetării ştiinţifice a vechilor practici mistice şi a cunoaşterii filozofice, în scopul de a le face accesibile tuturor.

Paul Brunton a pornit în căutarea motivului pentru care a fost construită piramida. El notează despre aceasta în cartea intitulată „Egiptul secret”. Spre a putea afla ce se ascunde cu adevărat în interiorul piramidei, el s-a lăsat închis o noapte întreagă, pe propria-i răspundere, în camera mortuară a faraonului.

A povestit că a trebuit să-şi golească mentalul cât mai mult pentru a-şi ascuţi la maximum percepţiile. Antrenamentul yoga l-a ajutat mult în acest sens. La început, relatează el, domnea o linişte apăsătoare. S-a aşezat lângă sarcofagul deschis şi a aşteptat calm să vadă ce avea să se întâmple. S-a concentrat intens asupra interiorului său şi treptat s-a simţit invadat de o stare de beatitudine. În încăperea întunecată în care se afla, fără pic de lumină, umbre începură să se mişte încoace şi-n-colo, sălbatic. Imagini ale unor spirite rele se năpusteau asupra lui. Se simţea înconjurat de fiinţe ostile care păreau că vor să-l alunge din spaţiul sacru al acelei încăperi. La un moment dat a fost cât pe-aci sa se ridice şi să o ia la fugă, atât de mare îi era aversiunea faţă de ceea ce simţea în jurul său. Treptat însă atmosfera s-a schimbat şi adversitatea pe care o simţea s-a împrăştiat tot atât de repede pe cât apăruse.

După un timp şi-a dat seama că în preajma lui se afla 0 altă apariţie, o nouă prezenţă care emana o radiaţie binefăcătoare. O a doua siluetă s-a apropiat de el. Brunton a identificat în aceste apariţii doi mari preoţi, înveşmântaţi în haine albe, ale căror radiaţii luminoase inundau camera mortuară a faraonului. Unul dintre ei i s-a adresat, întrebându-l de ce anume cheamă forţele spirituale.

Brunton a simţit toate acestea ca pe ceva indescifrabil, deşi nu percepea vocile acustic, auzea şi înţelegea totul în interiorul său. Vocea l-a sfătuit să plece. În antichitate, unii ar fi ieşit din camera mortuară a faraonului cu mintea zdruncinată. Brunton le-a răspuns că ar dori totuşi să rămână.

Cele două fiinţe i-au declarat apoi că va fi dus la locul unde este proslăvită învăţătura. A fost rugat să se întindă pe piatră. Brunton povesteşte că a avut senzaţia că moare încet şi că este eliberat brusc din corp. E vorba, fără îndoială, de ceea ce se numeşte „ieşirea din corpul material”. Un medic a scris o carte pe această temă după ce a chestionat sute de pacienţi care făcuseră experienţa morţii clinice şi fuseseră readuşi la viaţă.

Brunton relatează mai departe că părăsindu-şi corpul – în poziţie culcată -, a simţit că pluteşte. A conştientizat faptul că ieşise din trup şi că sufletul său era liber. După care a putut primi învăţăturile unuia dintre cei doi preoţi. „Omul care are un corp muritor, dar are, în schimb un suflet nemuritor, nu va pieri niciodată.”

Când Brunton a cerut lămuriri despre secretul piramide; i s-a răspuns: „Nu are nici o importanţă dacă vei descoperi sau nu secretul piramidei. Caută mai degrabă firul care te va duce la ceea ce este ascuns în sufletul tău şi vei afla acolo comoara cea mai mare. Secretul piramidei este secretul propriei tale fiinţe. Mesajul ei stă în aceea că oamenii trebuie să descopere în sufletele lor forţa uriaşă a spiritului”.

Despre stările ciudate din interiorul piramidei egiptene, dar în cazul lui Napoleon, am mai vorbit în cadrul acestui articol: Napoleon a avut o întâlnire misterioasă în “Camera regelui” din marea piramidă a lui Keops, despre care n-a vrut să vorbească toată viaţa! Ce secrete se ascund acolo? Când a ajuns în Egipt, Napoleon a vrut să exploreze partea interioară a piramidei și, de aceea, a cerut să fie lăsat singur în camera regelui, unde a stat de ceva timp. Când s-a întors, el părea că era vizibil agitat. Un consilier l-a întrebat dacă el a fost martorul vreunui lucru misterios, dar Napoleon a refuzat să comenteze asupra a ceea ce a avut loc în interiorul piramidei. Tot ce a spus a fost el nu doreşte ca incidentul să fie menționat din nou. Ani mai târziu, atunci când Napoleon se afla pe patul de moarte, un prieten apropiat i-a cerutdezvăluie ceea ce a experimentat în camera regelui din marea piramidă. Napoleon era pe cale să dezvăluie totul, dar apoi s-a răzgândit. El a dat doar din cap și a spus: Nu, ce rost ar avea? Nu m-ai crede niciodată.” Orice a experimentat Napoleon în interiorul marii piramide rămâne un secret care l-a luat cu el în mormânt.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock