Un cercetător crede că piramidele bosniace emit câmpurile de torsiune ale lui Tesla, care sunt de 10 miliarde de ori mai rapide decât viteza luminii


Sunt atât de multe structuri megalitice împrăștiate pe tot globul, care au o origine şi istorie misterioasă, încât cercetătorii nu mai ştiu cum să-şi explice tot felul de întrebări pe care şi le pun.

Piramidele bosniace sunt, cel mai probabil, cele mai mari și mai vechi din lume. Despre piramidele bosniace am scris pentru prima dată în 2011, în cadrul acestui articol: Descoperire incredibilă: piramidele din Bosnia au cel puţin 10.000 de ani vechime! Deşi marea majoritate a specialiştilor spun că nu e vorba de piramide, ci de dealuri care au formă de piramide, totuşi există unii oameni de ştiinţă care susţin că aceste piramide chiar există.

Ultimele teste asupra piramidelor bosniace, efectuate cu carbon radioactiv C14, arată faptul că cea mai mare piramidă, „piramida Lunii” a fost construită cu mai bine de 10.000 de ani în urmă, de mâna omului! Toate piramidele bosniace au fost analizate în cadrul celui mai mare plan arheologic al anului 2010, la care participă peste 500 de voluntari şi 45 de arheologi din foarte multe ţări ale lumii (din Italia, Spania…şi până în Egipt). Aceste teste nu fac decât să schimbe viziunea asupra istoriei Europei. Oricum, ca şi în cazul piramidelor egiptene, rămân aceleaşi întrebări-cheie: cine le-a construit şi care au fost scopul lor?

Se crede că aceste piramide au fost folosite ca un fel de centrale electrice masive, pentru a captura imensitatea de energie din Univers. Recent, s-a constatat că piramidele bosniace au câmpurile de torsiune ale lui Tesla.

Dr. Osmanagic a spus: „Pentru mulți alți cercetători, printre care cel mai proeminent este Nikola Tesla, undele scalare sau undele staționare, create în interacțiunea câmpurilor de torsiune, se deplasează cu viteze mai mari decât lumina; se estimează că ele ar fi de 10 de miliarde de ori mai rapide decât viteza luminii. Astfel, câmpurile de torsiune se pot deplasa prin orice alt corp cosmic (planete, sori), fără a pierde energie”.


Lasă un comentariu