De ce savantul Nikola Tesla a fost atât de obsedat de piramidele egiptene?


În lumea modernă, puțini sunt oamenii de ştiinţă care au avut contribuții mai semnificative la implementarea energiei electrice decât Nikola Tesla. Acesta a participat la invenția curentului alternativ, dar şi la desfășurarea unor experimente care vizează transportul de electricitate wireless (fără fir) prin atmosferă.

Nikola Tesla, unul dintre cei mai mari inventatori ai tuturor timpurilor, era și un tip care avea secrete și mistere pe care nu ni le-am fi putut imagina niciodată. Tesla a efectuat o mulțime de experimente ciudate, dar el a fost și un mister în sine. Pe lângă ideile pe care le-a implementat și brevetat, Tesla a avut multe alte interese în diverse domenii de cercetare, unele dintre ele destul de ezoterice. Preocuparea lui pentru piramidele egiptene, poate cele mai misterioase și magnifice structuri ale omenirii, a fost unul dintre cele mai deosebite aspecte ale personalității sale.

Tesla era convins că piramidele egiptene au un scop mai mare și a continuat să le cerceteze de-a lungul vieții. Şi anume – ce-a găsit el la aceste piramide? Tesla se întreba dacă nu cumva ele erau niște transmițătoare gigantice de energie, un concept care corespundea cercetării sale despre electricitatea wireless.

Când Nikola Tesla a depus un brevet în SUA în 1905, acesta a fost numit „Arta de a transmite energie electrică prin mediul natural”, acolo existând planuri detaliate pentru o rețea globală de generatoare care ar avea acces la ionosferă, cu scopul de a colecta energia. El și-a imaginat întreaga planetă ca un generator electric masiv, cu o sursă infinită de energie.

Conform lui Tesla, nu doar forma piramidelor egiptene, ci și locația lor ar fi putut crea energie. De aceea, el a construit o instalație turn cunoscută sub numele de Stația Experimentală Tesla din Colorado Springs şi „Wardenclyffe Tower” (Turnul Tesla de pe Coasta de Est) – care urmăreau să profite de câmpul energetic al Pământului. Locațiile au fost alese conform legilor unde au fost construite piramidele din Giza, legate de relația dintre orbita eliptică a planetei și ecuator. Designul a fost destinat transmiterii de electricitate fără fir.

Turnul Wardenclyffe a lui Nikola Tesla, situată în Shoreham, New York, înalt de 57 de metri, a fost construit de Tesla între 1901 și 1904, cu sprijinul bancherului J.P. Morgan, instalația experimentală trebuind să fie o stație de radiotelegrafie transatlantică și un transmițător de energie fără fir. Însă, el nu a fost niciodată finalizat, turnul fiind dărâmat în 1916.

Turnul Wardenclyffe

Pentru că nu știm cum sau de ce au fost construite piramidele egiptene, ele fie au fost construcţii care au creat energie wireless, fie reprezintă coduri misterioase ale unei civilizații antice.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO