Necesarul de petrol al colosului chinez determină China să realizeze adevărate „piruete” în politica externă. Japonia, China şi Statele Unite concurează pentru construirea unor oleoducte în regiunea rusească a Siberiei, care să transporte preţiosul „aur negru” către teritoriile lor. Rusia încearcă să dea o ripostă tuturor prin crearea mai multor oleoducte, dar şi prin menţinerea unei linii destinată exportării ţiţeiului neprelucrat în China pe calea ferată.
În privinţa Orientului Mijlociu, problema se pune în alţi termeni. Statele Unite şi-au pus în mişcare impresionanta maşinărie de război pentru a obţine cu orice preţ controlul asupra zonei. La rândul ei, China a încheiat, în ciuda protestelor Washingtonului, acorduri cu Iranul, o ţară bogată în resurse petroliere, râvnite de companiile americane. Nu degeaba guvernul american a încadrat Iranul în rândul naţiunilor din „axa răului”. Însă guvernul de la Beijing a încheiat de asemenea acorduri importante cu Arabia Saudită, principalul aliat al Statelor Unite în zonă. În schimbul accesului la resursele sale petroliere, oferta Chinei constă în investiţii uriaşe în ţară, ca şi punerea la dispoziţie a celei mai avansate tehnologii din domeniul armamentului, ceea ce Europa şi Statele Unite au refuzat să facă în trecut. Cu toate acestea, ţara în care se joacă totul cu privire la obţinerea controlului asupra rezervelor energetice ale Orientului Mijlociu este Afganistanul, cel puţin aşa era până în momentul în care armata americană a invadat acest teritoriu.
SUA au pus ochii pe rezervele de petrol din Asia Centrală
La jumătatea anilor ’90 s-au descoperit rezerve enorme de petrol şi gaz natural într-o zonă aparţinând fostelor teritorii sovietice, astăzi devenite republici independente – Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Kazahstan, Kîrgîzstan. Statele Unite au remarcat imediat oportunitatea de a controla zona, scop în care au demarat o campanie de „sprijin pentru dezvoltare”, incluzând aceste teritorii sub protecţia NATO. Companiile petroliere americane au format un „grup de presiune” puternic având ca scop exploatarea completă a resurselor regiunii. În acest grup întâlnim personaje cu o influenţă enormă în cadrul ultimelor câteva administraţii americane, precum Zbignew Brzezinsky, fost consilier al lui Jimmy Carter pe probleme de securitate naţională; Dick Cheney, actualul vicepreşedinte al Statelor Unite sau Madeleine Albright, secretar de stat în administraţia Clinton.
Afghanistanul, ţara strategică pentru transportul petrolului
Planul acestui puternic conglomerat de companii, sprijinit de CIA şi de armată, era să construiască unul sau mai multe oleoducte care să ducă petrolul din fostele republici sovietice până în Pakistan, ţară aliată, şi de acolo să îl transporte cu ajutorul vapoarelor până în Statele Unite. Exista o singură problemă: petrolul trebuia să treacă obligatoriu prin Afganistan, iar situaţia din ţara dominată de către radicalii talibani şi aflată în mijlocul unor războaie constante între diversele clanuri nu era cea mai fericită. Pentru siguranţă, guvernul american a ajuns la un acord cu liderii talibani şi, astfel, 138 de membri ai guvernului afgan au fost invitaţi în Statele Unite pentru a fi instruiţi în tehnici de construire şi întreţinere a oleoductelor. Compania Unocal, care avea sarcina de a construi prima linie de transport, l-a ales pe Hamid Karzai, rezident afgan în Statele Unite, ca reprezentant al companiei petroliere care să negocieze cu guvernul taliban. La început, totul părea să meargă ca uns, talibanii fiind prezentaţi în faţa publicului american drept eliberatori ai poporului lor – chiar au fost comparaţi cu părinţii fondatori ai Statelor Unite – în cadrul unei campanii publicitare fără precedent. Bineînţeles că nu se spunea nimic despre problema drepturilor omului sau despre situaţia în care trăiau femeile afgane.
China, de partea talibanilor
Cu toate acestea, lucrurile s-au complicat şi radicalii talibani au hotărât ca nici un „necredincios occidental” să nu mai calce în republica islamică Afganistan. Confruntarea dintre guvernul american şi talibani era din ce în ce mai evidentă, moment de care guvernul chinez a profitat trimiţând mai multe delegaţii în ţară care să negocieze cu guvernul afgan. După cum a mărturisit în faţa CIA, Xu Junping, un colonel al armatei chineze care dezertase în Statele Unite, Armata Chinei le oferise talibanilor mai multe echipamente electronice de apărare de înalta tehnologie, produse în Marea Britanie şi Statele Unite. În acelaşi timp, diplomaţia chineză menţinea relaţii constante cu guvernele islamice ale fostelor teritorii sovietice pentru a le convinge să nu permită exploatarea resurselor lor de către companiile americane înainte ca Beijingul să !e facă o ofertă.
SUA decide să atace Afghanistanul
În acel moment, complexul militar, industrial şi petrolier reprezentat de către George Bush şi de vicepreşedintele Dick Cheney a hotărât să cucerească Afganistanul prin forţă. Situaţia se anunţa foarte gravă. În cazul în care companiile americane nu reuşeau să construiască preţioasele oleoducte şi chinezii obţineau controlul în zonă, Statele Unite pierdeau poziţia de mare putere mondială a secolului următor. China ar fi obţinut resurse energetice suficiente pentru a deveni marea superputere care se visa şi, ceea ce era mai grav, ar fi avut în mână viitorul economic şi industrial al Statelor Unite. Era nevoie doar de un „pretext” pentru a începe cucerirea Afganistanului şi apoi a întregului Orient Mijlociu – Irak, Iran, Siria. În joc se afla supremaţia mondială în secolul viitor. Iar „pretextul” l-au reprezentat în faţa opiniei publice internaţionale atentatele de la 11 septembrie, o operaţiune strălucită a serviciilor de informaţii secrete planificată de către puterile economice şi militare care domină Statele Unite.
Încrengătura Carlyle-Bush-Bin Laden
Organizaţia Internaţională a Comisiilor pentru Valori (IOSCO) a emis un raport în care se afirma că există speculanţi care au ştiut cu câteva zile înainte că urmau să se producă atentatele de la 11 septembrie. Aceşti „iniţiaţi” au câştigat sute de milioane de dolari făcând speculaţii la bursă împotriva companiilor aeriene, care au fost în mod sigur prejudiciate în urma atentatelor. IOSCO a stabilit că cea mai mare parte a tranzacţiilor s-au efectuat prin intermediul „Deutsche Bank şi a sucursalei sale americane de investiţii, compania Alex Brown, cu ajutorul unui procedeu de tip «portage» care asigura anonimatul celor care realizau tranzacţiile.” Compania Alex Brown este condusă de către A.B. Krongard, numărul trei în CIA în acest moment. Alex Brown controlează o parte din investiţiile Carlyle Group, al cărui director executiv este Frank Carlucci, fostul secretar de stat pentru apărare şi prieten apropiat al lui Donald Rumsfeld, fost secretar de stat american al apărării.
Câţiva dintre principalii directori ai Carlyle sunt: fostul preşedinte George Bush, fostul prim-ministru britanic John Major, fostul secretar de stat al lui Bush-tatăl, James Baker, şi Fred Malek, director al campaniei electorale a lui Bush-fiul, ale cărei fonduri au fost aduse în mare parte de grupul Carlyle. În plus, Carlyle gestionează o parte importantă din averea familiei Bin Laden – de zeci de ani familiile Bush şi Bin Laden fac afaceri împreună, mai ales în sectorul petrolier. Carlyle deţine şi majoritatea acţiunilor United Defence, companie producătoare de armament care, în urma evenimentelor din data de 11 septembrie, a primit mii de milioane de dolari din partea administraţiei Bush pentru dezvoltarea de noi arme.
Operaţiunea „11 septembrie 2001”
Câteva dintre persoanele acuzate că ar fi făcut parte dintre teroriştii sinucigaşi care au deturnat avioanele nu au nimic de a face cu terorismul şi trăiesc liniştite în ţările lor. Faptul că sinucigaşii au uitat un manual de zbor alături de portrete ale lui Bin Laden într-o maşină din apropierea aeroportului sau că s-a găsit „în mod miraculos” paşaportul liderului sinucigaşilor între dărâmăturile Turnurilor Gemene arată foarte clar că totul nu este decât o operaţiune a serviciilor secrete. Niciunul dintre sinucigaşi nu era antrenat pentru a realiza complicatele manevre aeriene necesare deturnării avioanelor în direcţia Turnurilor şi cu atât mai puţin în direcţia Pentagonului.
Serviciile secrete ale Statelor Unite au primit zeci de avertizări din partea serviciilor străine şi a propriilor agenţi cu privire la faptul că se plănuia un mare atentat îndreptat împotriva unor importante simboluri ale Statelor Unite, care implica avioane. CIA a afirmat după atentate că acest fapt nu era sigur, dar în urma multitudinii de dezvăluiri din presă a fost nevoită să recunoască faptul că existau într-adevăr informaţii în acest sens dar că nu li s-a acordat atenţia cuvenită. În plus, mai mulţi agenţi ai FBI şi-au acuzat public superiorii că le-au interzis să îi investigheze pe sinucigaşi cu câteva săptămâni înaintea atentatelor.
În cele din urmă, s-a descoperit că plicurile cu antrax care au înspăimântat populaţia civilă americană de-a lungul mai multor săptămâni şi a căror responsabilitate guvernul a atribuit-o lui Bin Laden, talibanilor şi Irakului, proveneau din laboratoarele militare americane, după cum a dezvăluit public FBI-ul. De atunci, asemenea evenimente nu s-au mai repetat şi nici un vinovat nu a fost arestat.
Restul poveştii este mai mult decât cunoscut: Statele Unite invadează Afganistanul şi îl impun ca preşedinte al ţării pe Flamid Karzai, fostul consilier al companiei petroliere Unocal. În data de 22 decembrie Karzai şi preşedinţii Turkmenistanului şi Pakistanului semnează acordul pentru construirea mult doritului oleoduct. Pe scurt, Statele Unite câştigaseră o bătălie crucială în lupta împotriva gigantului galben.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
China şi imensul ei necesar de petrol
