Două povestiri paranormale / fantastice istorisite de către poetul George Lesnea


George Lesnea (1902-1979) a fost un binecunoscut poet și traducător român. George Lesnea a fost şi un mare povestitor; iată în acest articol, două poveşti care par a avea caracter „fantastic” sau „paranormal” din Iaşul sfârşitului de secol XIX.

* Povestea o știu de la un om bătrân, care a stat în Țicău și a trăit 100 de ani și avea o vie strașnică, și un vin negru ca păcura, care nu alunecau de pe unghia degetului. Muierea lui era tare zgârcită, și auzi mare poznă, avea obiceiul să mai toarne câteodată apă în vin. Când a trecut în lumea cealaltă, ce s-a întâmplat?!… Un bucluc mare! Mi-a spus întâmplarea asta un gropar care stătea pe Zlataust. Cică i-a săpat de trei ori groapa și unde băga hârlețul, țâșnea apa ca dintr-o cișmea. Și au îngropat-o pe femeia aceea într-o băltoacă. Asta a însemnat blestem. Și pacat mare, ca să torni apă în vin. Așa zicea toată lumea din mahala.

* Trăia odată un boier mare, care se căina pe la toți că are un cucoș în burtă și care cânta la miezul nopții. Și a adus boierul doctori din străinătăți, de la franțuzi și nemți, ca să-i scoată cucoșul. Și i-au luat multe pungi cu galbeni, de i-au scos cucoșul, dar asta a fost o mare drăcovenie, căci boierul era urât, bătrân ca un putregai și pe deasupra și cam nebun. Și după ce veneticii aceia i-au arătat un cucoș adus dintr-o poiată, a sărit în sus de bucurie și a răcnit ca un smintit ca să-i aducă repede droșca.