Cred că toată lumea a auzit de celebrul profet american Edgar Cayce. La un moment dat, în cursul unei lecturi date pentru un consultant, Edgar Cayce a enunţat, într-un mod cu totul neaşteptat, adevăratul ‘Tatăl Nostru”, aşa cum l-au primit apostolii:
TATĂL NOSTRU CARELE EŞTI ÎN CERURI
SLĂVEASCĂ-SE NUMELE TĂU
VIE ÎMPĂRĂŢIA TA, FACĂ-SE VOIA TA,
PRECUM ÎN CER, AŞA Şl PE PĂMÂNT.
DĂ-NE NOUĂ, PENTRU MÂINE, CU CE SĂ ÎMPLINIM
TREBUINŢELE TRUPULUI NOSTRU.
IARTĂ-NE NOUĂ PĂCATELE NOASTRE PRECUM Şl NOI
IERTĂM CELOR CE NE-AU GREŞIT Şl NE GREŞESC.
FII CĂLĂUZA NOASTRĂ ÎN VREMURILE GRELE,
DE FURTUNĂ Şl ISPITĂ.
DU-NE PE CALEA CEA DREAPTĂ
ÎNTRU IUBIREA NUMELUI TĂU.
În această versiune, Dumnezeu nu este acuzat implicit de „a ne duce în ispită”. Cu toată consideraţia cuvenită marelui şi bunului Edgar Cayce, găsim că niciun om nu are căderea să modifice textul „Tatălui Nostru”, ştiut fiind că în acest trup de carne suntem imperfecţi şi impuri şi nu putem cuprinde cu înţelegerea noastră, atât de limitată, căile Domnului. Personal, înţelegem versetul „Şi nu ne duce pe noi în ispită” ca însemnând „Nu-l lăsa pe cel rău să ne ispitească”, întrucât numai Domnul nostru Dumnezeu, înţeles şi perceput ca Sfîntă Treime, îl poate împiedica şi neutraliza pe cel rău.
