Omar Khayyam (1048-1131) a fost un savant islamic care a fost poet, dar și matematician. El a compilat tabele astronomice și a contribuit la reforma calendarului; de asemenea, a descoperit o metodă geometrică de rezolvare a ecuațiilor cubice prin intersectarea unei parabole cu un cerc. El a scris mai multe lucrări, inclusiv probleme de aritmetică, o carte despre muzică și una despre algebră, înainte de a avea 25 de ani. În 1070 s-a mutat din Persia în Samarkand (astăzi Uzbekistan), care este unul dintre cele mai vechi orașe din Asia Centrală. Acolo, Khayyam a scris cea mai cunoscută lucrare de algebră, „Tratat despre demonstrarea problemelor de algebră”.
Khayyam a fost primul care a spus că o ecuație cubică poate avea mai mult decât o soluție. El a demonstrat existența ecuațiilor cu două soluții, dar, din păcate, nu pare să fi constatat că o ecuaţie cubică poate avea chiar trei soluții. De asemenea, el s-a ocupat și de alte probleme matematice, cum ar fi problema coeficienților binomiali (care apar în triunghiul lui Pascal) sau teoria fracțiilor (prin analiza problemei egalității a două rapoarte prin fracții continue). Khayyam a mai reuşit marea performanţă de a măsura durata anului la 365,24219858156 zile, o valoare extrem de precisă; pentru comparație, durata calculată a anului din zilele noastre este de 365,242190 zile.
În afara matematicii, Khayyam este cel mai bine cunoscut ca autorul a 600 de poezii scurte de patru linii – „Rubaiyat”.











