Teoria vidului fizic – o teorie care demonstrează existenţa unui Dumnezeu?


În 1998, fizicianul G.I. Sipov a publicat în cadrul Institutului Internaţional pentru Fizică Teoretică şi Aplicată (RANS) o carte intitulată „O teorie a vidului fizic” (vedeţi AICI).

Dar, ce este vidul fizic? El este un concept modern specific mecanicii cuantice, reprezentând cauza apariei aşa-numitei „deplasări Lembov” într-o structură ultrasubţire a radiaţiei atomului de hidrogen. Teoria vidului fizic a lui Sipov se bazează pe operele unor fizicieni ca Einstein, Veinberg sau Heizenberg.

Teoria vidului fizic spune că structura Universului fizic se compune din 7 niveluri ierarhice:

– Primele 4 niveluri inferioare – constituie obiectul de studiu al fizicii standard;

– Nivelurile 5-6 – au fost numite „fizică subiectivă”, acestea două jucând un rol determinant în conştiinţa omului;

– Nivelul 7 (ultimul nivel) – „nivelul Spiritului”, a fost numit de către Sipov drept „nivelul Nimicului Absolut”. Unii ar spune că acesta ar fi „nivelul lui Dumnezeu”, de aici manifestându-se întreaga Creaţie.


Lasă un comentariu