Cei doi mari dictatori ai lumii, Stalin şi Hitler, au rămas uimiţi de incredibilele capacităţi paranormale ale evreului Wolf Messing!


wolf messingÎn 2009, am scris acest articol (Stalin era interesat de parapsihologie) despre experienţele paranormale ale evreului Wolf Messing, experienţe care au atras atenţia dictatorului Stalin. Astăzi, vom vorbi mai detaliat despre acest om cu „puteri paranormale”.

Messing afirma că şi-a dezvoltat extraordinarele abilităţi psihice în timp ce îşi câştiga existenţa ca fachir şi mentalist. Apoi a cutreierat lumea, ghicind gândurile celor care asistau la reprezentaţiile sale teatrale. Faima şi carisma i-au permis să-şi atragă simpatia unor influente personalităţi din Europa Centrală. Afirma chiar că a avut ocazia să citească gândurile lui Freud şi Einstein, doi oameni de ştiinţă care acceptau existenţa telepatiei.

În 1937, a afirmat în faţa unui auditoriu de o mie de persoane că Hitler va muri dacă se va îndrepta spre Est. Din acest motiv, a hotărât să părăsească Polonia când naziştii au invadat-o, refugiindu-se în Uniunea Sovietică.

Acestui mag al persuasiunii nu i-a fost prea greu să stabilească relaţii bune cu elita sovietică. Numai aşa se poate explica faptul că, la puţin timp după sosirea sa, a putut să-şi demonstreze talentele „telepatice” în întreaga ţară ca angajat al Ministerului Culturii. Trebuie să avem în vedeie că aceasta se întâmpla într-o epocă în care autorităţile comuniste considerau în mod oficial că telepatia era o superstiţie grosolană, oricât ar fi încercat el să o prezinte sub masca unui spectacol teatral.

Stalin l-a chemat să-l întrebe despre unii politicieni polonezi pe care Messing îi frecventase. În treacăt, a hotărât să-i pună la încercare abilităţile psihice. Pentru aceasta, i-a propus lui Stalin să-i permită atacul mental asupra unei bănci moscovite, a cărui desfăşurare a fost controlată cu grijă de agenţii acestuia.

Dar cum s-a întâmplat evenimentul? Moscova, 1940. Un omuleţ cu părul cârlionţat şi cu o înfăţişare respingătoare stă la coadă la Banca de Stat. Nu îşi ia privirea de la casier până îi vine rândul. În acel moment, îi dă o hârtie şi o valijoară. Fără să spună un cuvânt, funcţionarul deschide seiful şi pune în valijoară cinci mii de ruble. Personajul cu privire de vultur ia valijoara şi se îndreaptă spre ieşire, unde doi indivizi care îl aşteaptă verifică atent conţinutul acesteia. Apoi se întorc cu toţii la ghişeu şi lasă pe tejghea teancurile de bancnote. Abia în acel moment, surprins, casierul se mai uită o dată la cecul pe care acel om tocmai i-l înmânase. Constată uluit că este vorba despre o bucată de hârtie albă şi cade la podea, zguduit de un şoc din care îşi va reveni imediat… Omuleţul cu părul cârlionţat era, bineînţeles, Wolf Messing.

Ca şi cum această demonstraţie nu ar fi fost suficientă, Wolf a reuşit să înşele vigilenţa celor patru linii de pază care apărau Kremlinul, în ciuda faptului că toţi cei care alcătuiau liniile primiseră ordinul de a nu-i permite să iasă din incintă. După cum spunea el, el a reuşit acest lucru proiectând în mintea paznicilor o halucinaţie care i-a făcut pe aceştia să-l vadă ca fiind comandantul adjunct al garnizoanei. Cu o altă ocazie, el a reuşit să pătrundă în inaccesibila vilă a dictatorului după ce a convins psihic garda dublă care o păzea că el era Lavrenti Beria, temutul şef al polţiei politice staliniste.

Din nefericire, Messing nu s-a supus niciodată unor probe de laborator…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO