Flăcările jucăuşe: imaginaţie sau demonice spirite zglobii?
Se numesc flăcări jucăuşe sau spirite zglobii acele exalaţii luminoase care ies din pămîntul încălzit de soarele verii, dar şi în lungile nopţi dinainte de Crăciun. Şi cum aceste flăcări se rostogolesc, fireşte, spre locurile joase şi mlăştinoase, ţăranii, care le iau drept diavoli sau spirite ale răului, îşi imaginează că ele sperie pe călătorul rătăcit în noapte, care, luându-se după lumina înşelătoare, cade în prăpastie. Olaus Magnus spune că păstorii şi călătorii de pe vremea sa întâlneau aceste focuri, care ardeau atât de puternic locurile, încât acolo nu mai creştea iarbă.
Un car de foc l-a urmărit timp de o oră pe un tânăr
Pe un tânăr, care se întorcea noaptea de la Milano, l-a apucat o furtună. A crezut că vede în depărtare o lumină şi că aude voci în stânga sa. Puţin după aceea a observat alergând spre el un car în flăcări, condus de doi boari care strigau: Păzea! Îngrozit de o asemenea minune, tânărul îşi grăbi calul. Dar de ce fugea mai tare, carul se apropia mai mult. În sfârşit, după un ceas de goană, a ajuns la o biserică şi s-a lăsat în grija Celui de Sus. Focul a dispărut. Această viziune era prezicerea unei molime de ciumă care a invadat ţinutul împreună cu alte nenorociri.
Flacăra din casă care alerga singură
Un om din nu ştiu ce ţară fusese exilat pentru un an. La finele acelui an, sora şi mama lui au văzut la miezul nopţii o flacără care alerga prin casă. Şi această lumină, în plin întuneric, le-a speriat teribil. Mama a avut curajul să se scoale şi să aprindă lampa. Atunci camera s-a luminat atât de puternic, ca şi cum ar fi fost în plină zi. Minunea aceasta a durat mai bine de o oră. După ce au petrecut o noapte de groază, cele două femei au alergat la preot. Să nu credeţi că acel preot era un prost sau un ignorant, nu, era un om foarte spiritual şi expert în descifrarea lucrurilor supranaturale. Iată de ce: după ce s-a scărpinat în cap şi şi-a muşcat degetele, a spus femeilor, pe un ton grav: „Zău, iată o viziune de bun augur. Anul se încheie. Mergeţi acasă în linişte şi contaţi pe ce vă prezic: exilatul vostru se va întoarce…!” Ceea ce s-a şi întâmplat.
Scriitorii care spun asemenea anecdote ne asigură că, în general, flăcările acestea anunţă o nenorocire celor bogaţi şi o bucurie celor săraci. Seneca a spus: „Când eşti în cea mai neagră mizerie, speră şi tremură când ai ajuns mare!” Vizionarii, pentru a da mai multă greutate acestei maxime, au plasat-o în poveştile cu strigoi.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Se numesc flăcări jucăuşe sau spirite zglobii acele exalaţii luminoase care ies din pămîntul încălzit de soarele verii, dar şi în lungile nopţi dinainte de Crăciun. Şi cum aceste flăcări se rostogolesc, fireşte, spre locurile joase şi mlăştinoase, ţăranii, care le iau drept diavoli sau spirite ale răului, îşi imaginează că ele sperie pe călătorul rătăcit în noapte, care, luându-se după lumina înşelătoare, cade în prăpastie. Olaus Magnus spune că păstorii şi călătorii de pe vremea sa întâlneau aceste focuri, care ardeau atât de puternic locurile, încât acolo nu mai creştea iarbă.
