La intervale regulate asupra Pământului se abate un foc imens global care distruge o mare parte din viaţă? Conform legendelor, se pare că da…


Deşi multe legende vorbesc despre un mare potop care a avut loc în timpuri imemoriale, aşa zisul „potop al lui Noe”, totuşi este interesant faptul că există legende care vorbesc despre o altă catastrofă: „o ploaie de foc globală”, un incendiu care a devastat întreaga planetă.

Astfel, unul din codicele aztece, codexul Chimalpopoca, relatează: „Al treilea soare se numeşte Quia-Tonatiuh, soarele ploii, fiindcă acolo a căzut o ploaie de foc; tot ce exista a ars şi a căzut o ploaie de pietre. Se mai spune că în timp ce gresia, pe care acum o vedem împrăştiată peste tot şi tetzontli (roca bazaltică) fierbeau cu mare tumult, au mai ieşit la iveală şi pietre de culoare stacojie. Aceasta s-a întâmplat în anul Ce-Tecpatl, O Cremene, în ziua Nahui-Quaiahuitl, A Patra Ploaie. Acum, în această zi în care oamenii au pierit şi au fost distruşi de ploaia de foc, Soarele însuşi a luat foc şi totul, împreună cu casele, a fost mistuit“.

În „Metamorfoze”, poetul Ovidiu menţionează câteva detalii incitante, în descrierea pe care o face incendiului devastator a lui Phaeton, care ar putea constitui ea însăşi o consemnare memorată a unei catastrofe anterioare: „Mari cetăţi au pierit, împreună cu fortificaţiile lor, iar flăcările au prefăcut în cenuşă naţii întregi; pădurile, laolaltă cu munţii sunt cuprinse de flăcări. Etna arde intens cu flăcări înnoite şi Pamasul, cu cele două piscuri ale sale, şi Eryx, Caucazul, e în flăcări, şi Ossa cu Pindus, şi Olimp, mai mare decât amândouă, şi înalţii Alpi, şi Apeninii cu piscurile înveşmântate în nori. Apoi Libia a fost uscată de căldurâ.“

Acest text ne aduce aminte de observaţia făcută lui Solon, de către preoţii din Sais, cu privire la acelaşi incident, descris de Platon în Timaios, referindu-se la acelaşi mit repovestit de Ovidiu: „Aceasta are forma unui mit, dar în realitate arată o declinaţie a corpurilor care se mişcă în jurul Pământului şi în ceruri, şi faptul că asupra lucrurilor de pe Pământ se abate, la lungi intervale de timp un mare incendiu. Când se întâmplă aşa ceva, cei care trăiesc în munţi şi locuri uscate şi înalte sunt mai ameninţaţi cu distrugerea decât cei ce locuiesc pe malurile râurilor sau pe ţărmul mării.”

Foto: pixabay.com (Commons Creative – free)
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO