În 1926, în Sibiu, la mijlocul nopţii, un cioban a observat un glob misterios mişcător ce lumina atât de puternic, încât putea vedea la 4 km distanţă


Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)

Într-un număr al revistei „Cutezătorii” din 1968, un martor pe nume Ioan Bunescu din comuna Colun, judeţul Sibiu, a povestit strania sa întâlnire din 1926 cu o „navă zburătoare din alte lumi”. Atunci, el avea 38 de ani. Iată ce-a povestit martorul:

* Într-o noapte din iunie 1926, am plecat cu vitele pe Leurda (un platou având 400 m înălţime, în apropiere de Colun). Găsisem acolo iarbă grasă. Să fi fost puţin după miezul nopţii. Deodată, dinspre comuna Cârţa, a apărut o lumină, de parcă ar fi stat să răsară Luna. Puţin după aceea s-a ivit un glob luminos care venea repede spre Leurda. Câteva clipe a pierit după un loc înalt numit Surpături, apoi a venit de s-a oprit drept deasupra mea. Cel puțin așa mi s-a părut.

* Atât de tare lumina că, deși până la Olt sunt 4 km, vedeam luciul apei. Înspăimântat, m-am trântit în iarbă. În spatele luminii se vedea ceva întunecat; semăna cu o barcă.

* Obiectul nu făcea niciun zgomot. Dar ce mi s-a părut ciudat era un fel de vânt care nu bătea nici dintr-o parte, nici dintr-alta, ci mă apăsa de sus în jos. A stat așa, nu știu cât, apoi a pornit-o.

* Am povestit a doua zi în sat. Babele au fost de părere că l-am văzut pe Lazăr Teca, un om de la noi din sat, bănuit a fi… strigoi. De fapt, Lazăr Teca nu era de loc strigoi, numai că obişnuia să umble noaptea şi să dijmuiască vacile de lapte.

* Sunt sigur că totul n-a fost vreo nălucire.

P.S. Povestea aceasta ne arată încă o dată că fenomenul OZN nu a apărut imediat după cel de-al doilea război mondial,după incidentul Roswell (1946), aşa cum mulţi sugerează.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.