Proiectele secrete naziste de farfurii zburătoare: Vril1, V7 şi Haunebu 1! Ele foloseau doar energia gravitaţiei! De aici provin OZN-urile pe care le vedem pe cer în ultimii 70 de ani!

Într-un articol mai vechi (din 2010 – Deţineau naziştii un program secret de fabricare a OZN-urilor?) vorbeam despre posibilitatea ca naziştii să fi construit prototipurile de OZN-uri pe care le-am văzut pe Pământ după cel de-al doilea război mondial. În articolul prezent, încerc să ofer mai multe detalii.

La începutul sec.XX, în Germania s-a format o serie de societăţi oculte, care îşi aveau rădăcinile într-un amestec ciudat de politică, ocultism şi ştiinţă, care aveau în cele din urmă să susţină mişcarea nazistă ce tocmai apăruse. Dintre aceste mişcări amintim „Noii templieri” şi „Thule”. Despre Thule puteţi citi mai multe într-un articol pe care l-am publicat în 2008 (Societatea Thule: misterioasa sectă de pe vremea lui Hitler).

Prin 1919, membri ai Societăţii Thule au format o ramură a acesteia, numită Societatea Vril sau Loja Luminoasă. Societatea Vril s-a inspirat dintr-un roman din secolul al XlX-lea, scris de Bulwer-Lytton şi intitulat „Rasa care vine”, în care o rasă misterioasă de super-oameni subterani era descrisă ca având puteri supranaturale, inclusiv un tip puternic de energie electromagnetică, numită vril. Membrii Societăţii Vril credeau că vril-ul nu era science-fiction, ci o forţă energetică reală, care putea fi stăpânită prin metode paranormale.

Prima farfurie zburătoare nazistă a fost realizată pe la mijlocul anilor 20 şi învingea gravitaţia!

În 1920, dr. W.O. Schumann, membru al Societăţii Vril şi om de ştiinţă specializat în studiul energiei alternative, a contactat-o pe Maria Orschitsch, unul dintre cele mai celebre medium-uri ale perioadei. Într-o serie de şedinţe cu membri ai Societăţii Vril, Maria Orschitsch a pretins că intra în legătură cu „zei” care-i dădeau instrucţiuni cum să folosească puterea vril-ului ca să construiască o maşină zburătoare interdimensională. Aceste mesaje telepatice, Maria pretindea că le primea din jurul stelei Aldebaran, un sistem solar aflat la 68 de ani-lumină depărtare faţă de Pământ, în constelația Taurului. Despre planurile detaliate ale construcţiei unei farfurii zburătoare în urma planurilor date de „zeii” de pe Aldebaran, găsiţi mai multe detalii interesante într-un articol extrem de interesant pe care l-am scris în iunie 2014 (Societatea mistico-nazistă Vril a primit de la extratereştrii de pe Aldebaran schema unei farfurii zburătoare interstelare! Nava a fost construită de nazişti şi Hitler a fugit spre steaua Aldebaran în 1945!).

Oricât de fantastică pare această poveste, după spusele istoricului german în probleme de aviaţie Henry Stevens, informaţiile pe care Orschitsch pretindea că le primea de la aceşti zei au dus efectiv la construcţia unei maşini zburătoare în formă de disc.

Iniţial, membrii Societăţii Vril au crezut că intrau în contact spiritual cu un fel de zei sau creaturi din altă dimensiune. Mai târziu, ei s-au gândit că informaţia era primită de la extratereştri care le dădeau instrucţiuni pentru construcţia unei maşini interdimensionale. În esenţă, nava urma să funcţioneze pe baza interacţiunii dintre două câmpuri magnetice rotitoare – nu numai alternative. Ei credeau că această interacţiune avea să facă nava, şi chiar întreaga regiune, să funcţioneze în afara legilor fizicii cărora ne supunem cu toţii. Cu alte cuvinte, ei credeau că puteau învinge gravitaţia; într-adevăr, Societatea Vril a reuşit să construiască această maşină la mijlocul anului 1920, şi aparatul a zburat.

Proiectul secret nazist Vril 1

Într-un articol despre proiectul farfuriilor zburătoare electromagnetice germane pentru numărul din august 1944 al lui „ZeitenSchrift„, cercetătoarea Ursula Seiler-Spielmann scria că, după succesul primei levitaţii, dr. Schumann a continuat să muncească la îmbunătăţiri ale dispozitivului cu energie electromagnetică, aşa numitul lui aparat pe bază de vril, iar în 1934 a terminat prima lui farfurie zburătoare experimentală, presupusă a avea la bază efectul anti-gravitaţiei, navă ce a fost numită Vril 1.

Primul zbor cu pilot la bord a avut loc în 1934. Un om numit Luther Veitz a zburat cu această navă, dar în condiţii nu prea bune… Era dificil de dirijat. Veitz a aterizat forţat şi a fugit de lângă maşinărie, care s-a autodistrus. Dar în acel moment, ei ştiau că ajunseseră undeva. Cercetarea Ursulei Seiler Spielmann a adus probe serioase că succesul limitat al lui Vril 1 a fost începutul unui proiect german pentru farfurii zburătoare finanţat de guvern pentru o perioadă de 10 ani, proiect care avea să se încheie abia după ce naziştii erau alungaţi de la putere, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Prima mare navă extraterestră construită în Germania, Haunebu 1

În timpul acestei perioade de zece ani, se presupune că membrii Societăţii Vril au fost primul grup care a încercat să copieze o navă extraterestră. Un scriitor german, John Von Helsing, descrie descoperirea unei farfurii zburătoare prăbuşită în Pădurea Neagră în 1936 şi spune că tehnologia acesteia a fost luată şi combinată cu informaţiile pe care Societatea Vril le primise de la medium, rezultând un nou proiect, numit Haunebu”. Se spune că Haunebu 1 a fost prima navă extraterestră mare construită în Germania. Conform unor planuri presupus a fi scoase din dosare secrete ale SS-ului, Haunebu 1 avea aproximativ douăzeci şi cinci de metri diametru şi se pare că s-a ridicat pentru prima dată de la sol în augut 1939, cu numai câteva săptămâni înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial.

Farfurie zburătoare nazistă, bazată pe vibraţiile Cosmosului

Mai mult, se pare că dr. Schumann şi Societatea Vril nu au fost singurii care au lucrat la proiectarea unei farfurii zburătoare, având la bază planuri paranormale. Tot în 1939, fizicianul german Victor Schauberger a realizat un proiect pentru o farfurie zburătoare care să folosească o energie despre care el spunea că putea fi extrasă din vibraţiile tonale, sau „armonicile” cosmosului. Oricât de absurdă pare această teorie, cercetarea lui Schauberger a atras atenţia lui Adolf Hitler, care s-a oferit să asigure fonduri pentru construirea farfuriei anti-gravitaţionale a acestuia. Dar Schauberger, care era un pacifist convins, l-a refuzat pe Hitler. El era interesat să dezvolte o tehnologie care să fie în armonie cu natura, nu care să o distrugă. Nu se ştie dacă planurile lui Schuberger au părăsit vreodată planşeta lui de desen sau nu.

Alte proiecte de farfurii zburătoare naziste: nava V7

Totuşi, poate bazându-se pe succesul limitat al lui Vrii 1 şi Haunebu 1, în timpul celui de-al doilea război mondial alţi oameni de ştiinţă, fizicieni şi proiectanţi de avioane germani, printre care Andreas Epps, Rudolph Schriever şi Richard Miethe, au început să lucreze la proiecte de farfurii zburătoare cu energie electromagnetică şi convenţională. Aceşti proiectanţi nu au pretins că primiseră cunoştinţe directe de la extratereştri sau că fuseseră implicaţi în copierea farfuriilor zburătoare prăbuşite, şi totuşi munca lor a mers îndeaproape pe urmele maşinilor vril anterioare, iar multe dintre planurile acestor farfurii zburătoare germane sunt remarcabil de similare ca design cu Vril 1 şi Haunebu 1.

Chiar înainte de sfârşitul celui de-al doilea război mondial, dr. Richard Miethe a pretins nu numai că a făcut să plutească o farfurie zburătoare imensă, dar şi că aceasta a zburat la altitudine mare şi cu viteză mare. Nava, având numele de cod V7, se spune că a fost lansată în 1944, în Cehoslovacia, în Praga ocupată de nemţi. O dovadă posibilă că farfuria zburătoare a zburat efectiv ar putea fi un memorandum adresat lui Hitler, se pare scris de dr. Miethe, în care scria: „Astăzi, sub conducerea mea directă şi în prezenţa a doi ofiţeri, a fost testată V7 pe cerul Balticii. La primul test de zbor, a zburat la 23.800 de metri înălţime, iar la al doilea la 24.200 de metri. Poate funcţiona şi cu energie neconvenţională”. Aluzia doctorului Miethe la „energia neconvenţională” pare să fie o referinţă voalată la genul de antigravitaţie sau putere vrii care declanşaseră mişcarea germană a farfuriilor zburătoare.

Alte dovezi ale programului” german de construcţie a farfuriilor zburătoare pot fi găsite în cartea „Arme secrete germane în al doilea război mondial”, publicată în 1955. În capitolul intitulat Farfurii zburătoare, autorul Rudolf Lusar scrie: „Încet-încet, iese la iveală adevărul că în timpul războiului cercetători şi oameni de ştiinţă germani au făcut primele mişcări în direcţia „farfuriilor zburătoare”. Ei au construit şi testat astfel de dispozitive aproape miraculoase. Miethe a realizat o farfurie în formă de disc cu diametrul de patruzeci şi doi de metri, în care au fost introduse avioane ajustabili. Schriever şi Habermohl… au decolat cu primul „disc zburător” pe 14 februarie 1945. În trei minute au ajuns la o altitudine de 12.400 de metri şi au atins o viteză de 2000 km/oră în zbor orizontal (!)”.

Au mai supravieţuit planurile naziste de farfurii zburătoare?

Ce s-a întâmplat cu Vril 1, V7 şi alte nave care e posibil să fi conţinut tehnologie extraterestră? Majoritatea prototipurilor şi planurilor au fost distruse, deseori de chiar creatorii lor. În Praga, cercetătorul Schriever avea un mic aeroport cu tehnicieni şi hangare, dedicate în totalitate lui şi muncii lui. Într-o zi din 1945, Armata Roşie ajunsese la marginea Pragăi. Schriever şi oamenii lui puteau să audă exploziile şi să vadă focurile, aşa că au decis că totul era pierdut. Trupele germane de acolo le spuseseră că urmau să plece, aşa că Schriever şi doi asistenţi ai lui au împins farfuria lor zburătoare prototip pe pistă şi au aruncat-o în aer. Schriever şi-a strâns planurile, şi-a urcat familia într-un BMW şi a pornit spre vest, unde s-a ascuns. La scurt timp după aceea, cineva i-a spart portbagajul maşinii şi a furat planurile lui V7; încercările ulterioare de refacere a planurilor din amintiri au eşuat.

Planurile şi poate şi prototipurile care nu au fost distruse sau furate este posibil să fi fost confiscate de Aliaţi, care au traversat Germania în aprilie 1945, strângând tot materialul militar pe care-l găseau. Patentele germane erau luate de Aliaţi, ca pradă de război şi erau încărcate în vagoane de marfă – treizeci de vagoane pline cu patente pentru arme, tehnologie tranzistorizată, dispozitive cu energie neconvenţională, ulei sintetic şi farfurii zburătoare.

Oare a supravieţuit vreunul dintre aceste prototipuri? A nu se uita că sfârşitul celui de-al doilea război mondial marchează şi începutul nebuniei farfuriilor zburătoare americane şi o avalanşă de rapoarte despre aterizări ale extratereştrilor. Dintre aceste rapoarte, cel mai celebru caz OZN din istorie este presupusa prăbuşire a unei farfurii zburătoare în apropiere de Roswell, New Mexico. Oare nava de la Roswell era o V7 refăcută, care se defectase? Oare oamenii de ştiinţă germani, acum răspândiţi prin lume, continuau să construiască maşinării cu energie vril?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.