Deţineau naziştii un program secret de fabricare a OZN-urilor?
Comedia SF finlandeză „Iron Sky” (ce va apărea în anul 2011, conform IMDB) se centrează pe viaţa reală a ofiţerului SS Hans Kammler, despre care se spune că ar fi reuşit să facă progrese semnificative în experimentele antigravitaţionale de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Subiectul acestui film este următorul: dintr-o bază secretă din Antarctica, primele nave spaţiale naziste au fost lansate la sfârşitul anului 1945, pentru a ajunge la baza militară Schwarze Sonne („Soarele cel negru”) pe partea ascunsă a Lunii. Această bază a fost creată pentru a se construi o puternică flotilă de atac, care se va reîntoarce pe Pământ în anul 2018, pentru ca naziştii să pună din nou mâna pe putere.
Pe de altă parte, noi date au fost publicate recent în Germania, în revista „PM”, aducându-se „dovezi convingătoare” precum că un program nazist privind OZN-urile era destul de avansat, anunţă cotidianul britanic The Telegraph. Hitler ordonase şefului Luftwaffe (aviaţia militară germană) Hermann Goering să dezvolte o super-armă care să schimbe războiul.
Revista „PM” publică mărturiile unor martori care cred că au observat o farfurie zburătoare ce avea marcată simbolul crucii de fier al armatei germane, zburând deasupra râului Tamisa (râu ce traversează Londra) în anul 1944. Tot în aceeaşi perioadă, cotidianul american New York Times scria despre un „misterios OZN” ce traversa cu o viteză foarte mare zgârie-norii americani, aducând în acest sens şi dovezi cu fotografii. Alţi martori al celui de-al doilea război mondial susţin că au văzut farfurii zburătoare deasupra oraşului Praga, la începutul anului 1945.
Unul dintre cele mai cunoscute proiecte naziste privind OZN-urile s-a numit „schema Schriever-Habermohl”, după numele lui Rudolf Schriever şi Otto Habermohl. Iniţial era un proiect Luftwaffe, apoi a trecut sub comanda ministrului armamentului Albert Speer, pentru ca, în final, în 1944, să fie condus de Hans Kammler.
Joseph Andreas Epp, un inginer care a lucrat în cadrul proiectului Schriever-Habermohl, susţine că în total au fost construite 15 prototipuri. El descrie OZN-ul ca o cabină centrală, înconjurată de palete de aripi rotative şi ajustabile, toate formând un cerc. Paletele erau ţinute de o curea de transmisie la marginea exterioară a dispozitivului ce semăna cu o roată. Energia vanelor putea fi ajustată, astfel încât, în timpul decolării forţa ascensională devenea mai puternică. În timpul zborului, unghiul paletelor putea fi ajustat la un nivel mai redus, la fel cum funcţionează un elicopter.
Aşadar, OZN-urile văzute după cel de-al doilea război mondial, reprezintă, de fapt, „moştenirea” naziştilor?
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Comedia SF finlandeză „Iron Sky” (ce va apărea în anul 2011, conform IMDB) se centrează pe viaţa reală a ofiţerului SS Hans Kammler, despre care se spune că ar fi reuşit să facă progrese semnificative în experimentele antigravitaţionale de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Subiectul acestui film este următorul: dintr-o bază secretă din Antarctica, primele nave spaţiale naziste au fost lansate la sfârşitul anului 1945, pentru a ajunge la baza militară Schwarze Sonne („Soarele cel negru”) pe partea ascunsă a Lunii. Această bază a fost creată pentru a se construi o puternică flotilă de atac, care se va reîntoarce pe Pământ în anul 2018, pentru ca naziştii să pună din nou mâna pe putere.
