Timp de mulți ani, faptul că ar fi existat baze secrete militare și de cercetare naziste, situate în regiunea arctică, dar și în Antarctica, au fost respinse ca fiind fanteziste. De fapt, această teză a fost văzută ca atât de ridicolă, încât atunci când o echipă de expediție rusească din Parcul National Arctic a revendicat că a descoperit una dintre aceste baze de pe insula Alexandra (la aproximativ o mie de kilometri de Polul Nord), totul a fost ignorat de către mass-media oficială.
Totuşi, dovezile prezentate de către echipa rusă nu pot fi să nu fie remarcate, existând peste 500 de artefacte care au fost descoperite în acel buncăr nazist secret. Acesta s-a conservat destul de bine (cât a mai rămas din ea), şi asta datorită frigului permanent din zonă. Echipa rusă spune că această bază, ce a fost denumită „Treasure Hunter”, a fost construită în anul 1942, atunci când Germania se află în război direct cu Rusia. Baza a fost evacuată în 1944 de către nazişti, după ce membrii din bază s-au îmbolnăvit după ce au mâncat carne contaminată de urs polar.
În mod misterios, în 1950, la câțiva ani de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și de la căderea celui de al treilea Reich, cineva s-a întors la bază și a distrus-o. Cine ar fi putut face acest lucru și de ce – este încă un mister pentru anchetatori. Poate, cu acea ocazie, s-au sustras şi artefacte valoroase.
Echipa nu este sigură care a fost scopul acestei baze secrete arctice şi ce-au urmărit în mod exact naziştii. Totuşi, este cunoscut faptul că naziștii au fost deosebit de interesaţi în arheologie, pentru a susține ideologia supremației ariene; deci, este posibil ca naziştii să fi căutat dovezi ale unei civilizații ariene pierdute în Arctica. Mai mult, în mod bizar, naziștii erau interesați de obiecte oculte sau sfinte, care se credea că le-ar fi acordat putere, ca de exemplu miticul Sfânt Graal.
Mai jos, puteţi observa câteva fotografii cu ceea ce s-a descoperit în baza secretă arctică nazistă.