Misterioasele domuri metalice gigantice din „Valea Morţii” siberiană! Ce sunt ele? Buncăre de protecţie împotriva meteoriţilor, construite de extratereştri?


caldare-metalica-2O poveste a apărut zilele acestea, referitor la o regiune din Siberia al cărui nume înseamnă „Valea Morții” și în care s-ar găsi o serie de domuri misterioase, de origine metalică şi care sunt parţial scufundate. Ele nu au nicio explicaţie şi au fost atribuite extratereştrilor din vechime. Ce sunt ele? Un fel de sistem de avertizare sau de protecție? Ar putea fi legate cu craterele misterioase din Siberia? (vedeţi articolul meu din februarie 2015: Găurile misterioase din Siberia se înmulţesc ca ciupercile! Ce se întâmplă!? Se deschid tunelurile către centrul pământului?)

În 2013, a avut loc o expediţie în „Valea morții” din Siberia, expediţie condusă de către omul de știință Michale Visok, pentru a investiga domurile gigantice de metal, a căror existenţă a fost relatată în mai multe basme populare locale. Zona e destul de călduroasă, astfel încât aceste posibile domuri s-au scufundat parţial în mlaştini. Echipa a găsit unele dovezi a faptului că ceva se află sub mlaştini, ca de exemplu, un sunet metalic ce se aude atunci când se merge pe acolo sau existenţa unor margini exterioare netede.

Conform unor investigaţii anterioare, se pare că poveştile privind existenţa acestor domuri metalice din „Valea Morţii” datează de circa 800 de ani, ca urmare a unui eveniment cataclismic, asemănător meteoritului Tunguska din 1908, care s-a prăbuşit tot în Siberia. Există povestiri despre mingi de foc şi explozii ce aduc aminte de un impact meteoritic. Existau deja acolo domurile metalice?

Un raport timpuriu al unui dom gigantic de cupru (asemănător unui adăpost antiatomic) datează din 1853, dar în anii 1930 au existat zvonuri că localnicii le-ar fi folosit pentru a se adăposti în timpul iernilor friguroase. Însă, când au ieşit de acolo, ei erau deja bolnavi. Ce i-au îmbolnăvit? Sunt aceste formaţiuni radioactive?

O explicație populară pentru domurile metalice este aceea că ele reprezintă un fel de buncăre de protecție împotriva meteoriţilor, care au fost instalate de extratereştri în trecut.

Toată problema o reprezintă faptul că nu există imagini cu aceste domuri metalice, ci doar nişte desene. Motivul este dat de faptul că ele sunt scufundate sub permafrost şi și numai domurile acoperite de pământ sunt vizibile. Până la o cercetare cuprinzătoare, domurile metalice din Valea Morții reprezintă încă un mister care așteaptă să fie rezolvat.

caldare-metalica-1

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO