Fizica ne învaţă că o gaură neagră este o regiune în spațiu-timp cu o forță gravitațională atât de mare încât nimic – nici măcar particulele și radiația electromagnetică ca lumina – nu poate scăpa odată intrat în ea. Teoria relativității generale prezice că o masă suficient de compactă poate deforma spațiul și timpul astfel încât să formeze o gaură neagră. În multe moduri o gaură neagră se comportă ca un corp negru ideal, deoarece nu reflectă lumină deloc.
Găurile negre cu o masă stelară sunt așteptate a se forma atunci când o steauă foarte masivă se colapsează la sfârșitul ciclului de viață. După ce o gaură neagră s-a format, aceasta poate continua să crească prin absorbția continuă de masă din împrejurimi. Prin absorbția de alte stele și coliziunea cu alte găuri negre, găuri negre supermasive cu o masă de milioane de sori se pot forma. Există o prezumție generală cum că aproape fiecare galaxie are o gaură supermasivă la centrul ei.
Dar oare găurile negre există? Atunci când steaua cu neutroni depăşeşte masa critică – aceasta fiind echivalentă cu de două ori si jumătate masa Soarelui – forţele de respingere dintre neutroni si presiunea internă nu mai sunt capabile să contrabalanseze monstruoasa forţă de gravitaţie si steaua suferă o implozie. Pentru a evita problema pusă de o astfel de implozie care, în final, conduce la o masă atât de mare într-un volum echivalent cu cel al unei gămălii de ac, oamenii de ştiinţă au construit această himeră matematică numită „gaură neagră”, în care rezultatul imploziei este aruncat într-un viitor infinit.
Dar, ce se întâmplă când o stea neutronică devine instabilă? Unde se duce ea? E posibil ca masa ei să fie transferată într-un univers paralel, geamăn cu Universul nostru.