Se spune uneori că nimeni nu poate şti cu adevărat cum va fi clipa morţii, deoarece nimeni nu se întoarce să istorisească povestea. Dar, acest lucru nu este chiar adevărat… De ce? Citiţi cazul de mai jos!

În noiembrie 1949, Edmund Wilbourne, un tânăr englez care suferea de pleurezie, a fost internat la un spital din Manchester (Anglia). Când a sosit era deja în stare critică, şi speranţele de însănătoşire a lui Wilbourne scădeau rapid. A decedat în aceeaşi noapte – sau aşa au crezut medicii care-l tratau. În realitate, fără ştirea personalului spitalului, Wilbourne era încă foarte viu: deşi funcţiunile lui trupeşti păreau să fi încetat, conştiinţa lui pur şi simplu i-a părăsit corpul. El avea să rămână câtăva vreme în această stare.

Plutind liniştit deasupra formei sale fizice inerte, tânărul privea cu o curiozitate detaşată cum infirmierele pregăteau cadavrul pentru morgă, remarcând cu scârbă şi mirare cum faţa trupului său era bărbierită de către o infirmieră care folosea un brici, neştiind că aceasta era practica obişnuită în spitale. Deşi Wilbourne nu putea să-şi înţeleagă starea extra-corporală, nu simţea nicio teamă deosebită.

Consemnările spitalului au arătat că englezul trebuie să fi rămas în această stare neobişnuită, între viaţă şi moarte, vreme de câteva ore. De fapt, numai după ce cadavrul i-a fost dus la morgă s-a pomenit el că, pe neaşteptate, revine la starea conştientă normală. În mod nesurprinzător, omul de serviciu de la morgă a leşinat când „decedatul” Wilbourne s-a ridicat brusc în capul oaselor şi a strigat să i se dea ajutor. În săptămânile care au urmat, englezul s-a însănătoşit pe deplin. Şi-a păstrat certificatul de deces înrămat pe perete, pentru a dovedi că toată păţania lui n-a fost un vis.

Multor oameni povestea relatată mai sus li se poate părea prea incredibilă pentru a fi luată în serios. Totuşi, dacă nu preferăm să-l declarăm pe Wilboume mincinos sau să-i învinuim de incompetenţă pe medicii care i-au tratat, ciudatul adevăr pare să fie că, în anul 1949, a fost realmente mort timp de mai bine de două ore.