Când a fost inventat trenul cu aburi, tuturor le era frică să se urce în el! Credeau că diavolul porneşte trenul, nu motorul…


Când a fost, inventat pentru prima oară motorul cu aburi, nimeni nu a crezut în el. Părea atât de simplu – era de necrezut. Acel abur pe care îl întâlneşti mereu în bucătărie, sau la fierul de călcat, oare poate acest abur să urnească un tren care transportă sute de pasageri şi mii de kilograme? Aburul acela pe care-l cunoşti atât de bine? Care se risipeşte atât de uşor? Nu pare credibil.

Dar ştiţi ce s-a întâmplat în Anglia? Când primul tren a fost folosit, nimeni nu a urcat în el – nimeni! Multor oameni li s-au dat bani, au fost convinşi prin mită să stea în tren, însă în ultimul moment au fugit. Ei spuneau: „în primul rând, aburul nu poate face minuni. Un lucru atât de simplu cum este aburul nu poate face miracole. Iar în al doilea rând, dacă motorul porneşte asta înseamnă că diavolul o face. Diavolul porneşte motorul şi nu aburul. Şi care este garanţia că odată pornit mai poate fi oprit?”

Nu se putea da nici o garanţie, deoarece acesta era primul tren. Până atunci nu se mai oprise niciodată, nu se ştia dacă va putea să o facă acum. Nu se făcuseră experienţe, nu se putea spune: „Da, se va opri”. Teoretic se puteau oferi garanţii… dar oamenii nu erau interesaţi de teorii. Pe ei îi interesa dacă se putea opri trenul: „Dacă nu se va mai putea opri niciodată, ce se va întâmpla cu noi, cei care stăm înăuntru?”

Aşa că au fost aduşi 12 criminali din închisoare. Oricum aceştia ar fi fost omorâţi, deci nu mai era nici o problemă dacă trenul nu mai putea fi oprit.

„Un lucru atât de simplu cum este aburul” – s-a spus atunci. Era un adevărat mister. Dar acum nu mai spune nimeni aşa ceva, deoarece acum acest motor funcţionează şi aproape toţi îl cunosc.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Un comentariu la „Când a fost inventat trenul cu aburi, tuturor le era frică să se urce în el! Credeau că diavolul porneşte trenul, nu motorul…”

Comentariile sunt închise.

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO