Francmasoneria, organizaţia care se închină zeului Lucifer

Francmasoneria a constituit o cale deschisă de legătură, prin care misterioasele învăţături ale Misterelor Antice au pătruns în epoca modernă şi contemporană, ceea ce a atras, de-a lungul timpului, atât mânia Bisericii, cât şi pe cea a statului asupra acestei organizaţii. Acest lucru a fost afirmat clar de autorul mason Hall, care scria: „Prin urmare, francmasoneria este mai mult decât o simplă organizaţie socială veche de câteva secole, putând fi considerată o perpetuare a misterelor filozofice şi a ceremoniilor de iniţiere ale strămoşilor.”

Francmasoneria pretinde că a preluat Misterele suprimate de creştinism în secolul al VI-lea

Wilmshurst era încă şi mai direct, scriind: „Atunci când creştinismul a devenit religie de stat şi Biserica în sine o putere în lume, demnă de luat în seamă, materializarea doctrinei sale înainta cu paşi repezi, dezvoltându-se de-a lungul secolelor. În loc să devină o forţă unificatoare, cum doreau conducătorii săi, asocierea acesteia cu « bunurile lumeşti» au dat naştere unei religii dezintegratoare. Abuzurile au dus la schisme şi la sectarism… în timp ce comunităţile de protestanţi şi aşa-numitele Biserici «libere » au devenit, din nefericire, atât de rupte de tradiţia iniţială, încât imaginara lor libertate şi independenţă nu sunt de fapt decât o captivitate, o închistare în ideile proprii, neavând niciun fel de legătură cu cunoştinţele primitive şi nicio înţelegere a acelor Mistere care trebuie să fie întotdeauna mai profunde decât religia cu caracter inteligibil şi popular a unei anumite perioade … De la suprimarea Misterelor în secolul al VI-lea, tradiţia şi învăţăturile lor au fost continuate în secret şi sub diverse măşti, acestui fapt datorându-i-se existenţa masoneriei actuale.” Prin urmare, iată că un alt secret a fost dezvăluit. Francmasoneria şi înaintaşii săi au transmis din generaţie în generaţie cunoştinţe periculoase şi ostile religiei organizate.

Vaticanul condamnă francmasoneria, pe care o consideră ca fiind păgână şi ilegală

În timp ce afişează idealurile creştine ale iubirii frăţeşti, milei şi adevărului, chiar şi autorii masoni arată limpede ca francmasoneria nu este o anexă a religiei creştine. Cele mai profunde secrete ale ordinului — din care unele par a fi antiteza completă a creştinismului — au generat foarte multe suspiciuni şi îngrijorări de-a lungul anilor, ceea ce a atras chiar interzicerea acestei organizaţii de către Biserică.

La 28 aprilie 1738, la numai un an după ce masonul Ramsey a dezvăluit public legătura dintre Masonerie şi Ordinul Cavalerilor Templieri, Papa Clement al XII-lea a emis celebra sa bulă intitulată In Eminenti. În acest document, el condamnă francmasoneria, caracterizând-o ca fiind o organizaţie păgână şi ilegală şi ameninţându-l cu excomunicarea pe oricare catolic care i s-ar fi alăturat.

Francmasoneria, şi malefică şi benefică?

Alţi autori văd în existenţa francmasoneriei, în cel mai bun caz, exprimarea publică a unui punct de vedere ambivalent asupra religiei. Ziaristul Still, care a făcut un studiu aprofundat şi îndelungat asupra activităţii acestui grup, scria în 1990: „Fiecare aspect al activităţii francmasoneriei pare a avea atât o parte bună, cât şi una rea, o interpretare malignă şi una benignă. Aceia dintre noi care doresc să găsească o interpretare creştină a simbolurilor sale, pot găsi foarte mult material publicat de masoni ca justificare în acest sens; aceia care doresc să demonstreze că masoneria este, de fapt, o formă de deism, construită pentru toate religiile şi credinţele, o pot face cu uşurinţă.”

Webster, acel cercetător şi autor mai vechi, membru al francmasoneriei, spunea lucruri asemănătoare în 1924: „Adevărul este că francmasoneria, în sens generic, este pur şi simplu un sistem de a lega oamenii, pentru îndeplinirea oricărui scop dorit, deoarece este limpede că alegoriile şi simbolurile sale, la fel ca literele x şi y din algebră, pot fi interpretate într-o sută de moduri diferite.”

Francmasoneria, dedicată divinităţii?

Totuşi, chiar autorii masoni înşişi dezvăluie faptul că organizaţia lor nu a fost întemeiată fără a avea gânduri metafizice, ci este dedicată foarte mult înţelegerii divinităţii: „Eliberat de limitările generate de crez şi sectă, (masonul) este stăpânul tuturor credinţelor. Francmasoneria nu este un crez sau o doctrină religioasă, ci o expresie universală a înţelepciunii divine, care li se dezvăluie oamenilor prin intermediul unei ierarhii secrete de minţi luminate”, scria Manly P. Hall. El vedea masoneria ca fiind o „universitate globală care le predă ştiinţele şi artele liberale ale sufletului tuturor celor ce vor fi pregătiţi să asculte”. El spunea că tradiţiile a sute de religii şi cunoştinţele ştiinţifice acumulate într-un mileniu de existenţă au generat filozofia masonică.

Cum un creştin devine satanist, crezând în francmasonerie

Totuşi, Still, un scriitor care a studiat francmasoneria, pretindea că riturile de iniţiere în tainele francmasoneriei „asigură un sistem, care treptat şi cu blândeţe îl determină pe novice să-şi revizuiască încet convingerile religioase. Astfel, un creştin este în mod treptat determinat să devină deist (o persoană care nu crede în amestecul supranatural al lui Dumnezeu în treburile omului); un deist devine ateu, iar un ateu se transformă într-un satanist”. Pe de altă parte, Still a dat înapoi de la a susţine faptul că masonii sunt satanişti. El declară că zeul masonilor este de fapt Lucifer, explicând: „Luciferienii cred că fac bine, în timp ce sataniştii ştiu că ei sunt răi.”

Lucifer, zeul secret al francmasoneriei

Epperson, un alt autor ce a studiat francmasoneria, era de acord cu aceste interpretări luciferiene. El scria: „Astfel, taina Ordinului Masonic este că Lucifer e zeul lor secret.” El a pus în ghilimele spusele Maestrului mason Pike: „Poţi să le-o repeţi celor din gradele de iniţiere 32,31 şi 30 — cu toţii ar trebui să păstrăm puritatea doctrinei luciferiene.”

Wilmshurst explica ascunzişurile tipice ale francmasoneriei: „Pentru a clarifica viziunea asupra acestor lucruri, trebuie să spunem că doctrinele creştină şi masonică sunt identice ca intenţie, dar diferite ca metodă. Prima spune: Via Crucis (totul se realizează prin intermediul Crucii), iar cealaltă, Via Lucis (totul se realizează prin intermediul lui Lucifer); şi totuşi, aceste două căi nu sunt decât una singură.”

Această credinţă în doi zei diferiţi, dar egali ca putere, le asigură un sprijin semnificativ celor care leagă existenţa francmasoneriei direct de catarii din Franţa şi gnosticii de la începuturi, ambele curente fiind exterminate fără milă de Biserica Catolică. Adepţii lor erau cunoscuţi ca dualişti, crezând în puterea egală a Binelui şi a Răului, a Luminii şi a întunericului.

Editura Lucifer

Este semnificativ, în acest sens, să remarcăm că, în anii ’80, creştinii fundamentalişti au aflat cu indignare că Lucis Trust, o organizaţie New Age newyorkeză non-profit, scutită de impozite, care se ocupa de studierea unor subiecte foarte pe placul societăţilor secrete, cum ar fi economia şi protecţia mediului înconjurător, se înregistase iniţial ca editură, sub numele de „The Lucifer Publishing Company”. Acea editură publica operele lui Alice Bailey şi pe cele ale doamnei Blavatsky, ambele fiind susţinătoare ale teozofiei. Pentru a-şi justifica denumirea, reprezentanţii trustului au explicat: „Aici, Lucifer înseamnă « Aducătorul de Lumină sau Luceafărul de Dimineaţă » şi nu are nicio legătură cu Satan, aşa cum este tentată să creadă cea mai mare parte a populaţiei.”

Masonii cred că Dumnezeu este şi bun şi rău

Contrar ideii care susţinea că Pike şi colegii lui masoni nu erau decât simpli adoratori secreţi ai Satanei, câţiva autori masoni demonstrează că aici este vorba de abordarea unor probleme mai complicate. Chiar şi autorul antimason Epperson demonstrează faptul că Pike a aprofundat examinarea acestui subiect, citând în acest sens opera lui Pike intitulată Magnum Opus, unde acesta declara: „Toţi au recunoscut existenţa a doi zei cu ocupaţii diferite, unul dintre ei făcând Binele, celălalt Răul existent în natură. Primul a fost numit« Dumnezeu », iar celălalt« Diavolul». Persanii sau Zoroastru l-au numit pe primul Ormuzd şi pe celălalt Ahriman; natura primului era Lumina, iar a celuilalt, întunericul. Egiptenii l-au numit pe primul Osiris şi pe cel de-al doilea Typhon, duşmanul său etern.”

Still spunea că, pentru adoratorii lui Lucifer, Dumnezeu are un caracter ambivalent, Lucifer fiind partea iubitoare şi bună, iar Adonai partea rea, ambii fiind egali ca putere, dar diferiţi ca intenţii. „Această idee este reprezentată de simbolul circular ying-yang, existent în budism, sau simbolul tablei albe şi negre, ca o tablă de şah, ce poate fi văzut pe podeaua clădirilor care adăpostesc lojile masonice.” Masonul Pike scria că Adonai, unul dintre numele biblice ale lui Dumnezeu, era rivalul etern al lui Osiris, zeul Soarelui în mitologia egipteană şi o figură foarte importantă în cadrul tradiţiilor masonice.

Francmasoneria şi adorarea Soarelui

Unii scriitori antimasoni au văzut în adoptarea de către masoni a simbolurilor Egiptului Antic o reîntoarcere la venerarea zeului păgân al Soarelui. Totuşi, Pike, în cartea lui intitulată Morals and Dogma, destinată a fi citită numai de către membrii cercului interior al Masoneriei, a arătat clar că adorarea Soarelui reprezenta o falsificare a unei credinţe mai vechi: „Cu mii de ani în urmă, oamenii venerau Soarele… Iniţial, ei priveau dincolo de astru (Soarele din sistemul nostru solar) spre zeul invizibil… Adorarea Soarelui, adică a zeului invizibil, a devenit baza pe care s-au întemeiat toate religiile antice”, scria el. Acest secret devine şi mai limpede când, studiind mai temeinic lucrurile, ni se dezvăluie că acest Mare Arhitect al Universului este o fiinţă supremă creatoare, în timp ce, potrivit spuselor lui Pike, „Osiris, zeul-Soare, nu a creat nimic”.

Autorii masoni fac distincţie între Soarele celest şi Soarele-zeu, despre care spun că este aducătorul Luminii. Darul acestuia – Lumina fiind de obicei interpretată ca reprezentând Cunoaşterea – este deosebit de venerat în cadrul ritualurilor masonice. Destul de interesant e faptul că apelativele „Luceafăr al Dimineţii” şi „Aducător de Lumină” îi erau aplicate uneori lui Iisus.

Dumnezeul rău şi Dumnezeul bun

Prin urmare, unul dintre secretele interioare ale Masoneriei se face ecoul credinţei catarilor şi a vechilor adepţi ai gnosticismului, potrivit căreia nu există decât un singur şi mare Zeu Creator, la care în literatura masonică se face referire sub numele de Marele Arhitect al Universului, dar în sufletul acestei zeităţi ar putea exista două tendinţe contrare, una bună şi una rea.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.