De ce a fost desfiinţată francmasoneria în România pe timpul regelui Carol al II-lea? A fost ea antinaţională şi anticreştină?

În 1933, odată cu venirea lui Hitler la putere, el a dizolvat toate organizaţiile francmasonice din Germania, şi asta pentru că doctrina nazistă se găsea în opoziţie formală cu conceptul liberal al Ordinului Masonic.

Dar ce s-a întâmplat cu francmasoneria în ţara noastră? În perioada interbelică (dar şi mai devreme, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea), lojile francmasonice din România au avut o epocă înfloritoare. Mulţi miniştri, deputaţi, oameni de ştiinţă şi cărturari s-au înscris în lojile masonice, răspândite pe tot teritoriul României.

Însă, fără îndoială că Hitler a pus mari presiuni asupra regelui Carol al II-lea, pentru ca să se desfinţeze masoneria şi din România. În 1937, Carol al II-lea l-a „convins” pe Marele Maestru Jean Pangal, cu care era în relaţii de prietenie, că sosise timpul „autodizolvării” francmasoneriei. Conducerea Marii Loji Naţionale din fracţiunea Jean Pangal proclamă imediat autodizolvarea şi predă parte din arhivă „în păstrare” patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. Culmea e că chiar patriarhul era francmason, ceea ce nu l-a oprit să declare: “Francmasoneria a murit, Dumnezeu s-o ierte!”

Actul oficial de desfiinţare a francmasoneriei suna astfel: “O delegaţie din partea Lojei Masoneriei Naţionale, în frunte cu dl. Pangal şi însoţit de câţiva fruntaşi, ingineri şi ofiţeri superiori, s-au prezentat la Sf. Patriarhie ca să anunţe oficial pe înaltul ierarh de actul de autodesfiinţare pe care l-au hotărât. Motivele arătate şi care au dus la această hotărâre sunt: îndreptându-se nenumărate atacuri împotriva acestei loji naţionale, că ar fi antimonarhică, antinaţională şi anticreştină, şi vrând să arate că înţelege să fie în serviciul Ţării şi Dinastiei, şi respectuoşi faţă de biserica strămoşească, membrii acestei loji au hotărât desfiinţarea.”