Francmasoneria, organizaţia care promovează fericirea universală a oamenilor…Nu e malefică!


francmasonerie20Dacă veţi căuta pe Internet articole despre francmasonerie, 95% dintre ele vor prezenta o amprentă malefică. Francmasoneria este văzută de marea majoritate ca o organizaţie satanică, luciferică, secretă, cu intenţii distrugătoare. Dar oare chiar aşa este? În articolul următor, voi prezenta şi cealaltă latură a francmasoneriei, cea pozitivă. De ce? Pentru că eu rămân consecvent ideii de a prezenta puncte de vedere diferite ale aceluiaşi subiect.

Masoneria, veche de 3.000 de ani

Oprimată de ţari, hăituită de nazişti, persecutată de comunişti, francmasoneria a slujit de ţap ispăşitor fanaticilor de tot felul: naţionalişti, religioşi sau colectivişti. Francmasonii, care propovăduiesc unitatea în diversitate, încarnează pentru regimurile autoritare şi totalitare demonii subversiunii: sunt fie consideraţi o sectă, fie o societate paralelă, sau un Stat în Stat. Consideraţi ba „agenţi ai imperialismului” de către unii, ba „discipoli ai lui Satan”, de către alţii, lojele masonice au constituit şi constituie în continuare, de fapt, centre de reflecţie şi iradiere culturală, contribuind la crearea unor societăţi pluraliste şi democratice.

Veche probabil de trei mii de ani, instituţia masoneriei, prin îndoita ei obârşie templieră şi meşteşugărească – după cum o spune şi numele de francmason („franc maçon” = „liber zidar”), a luat din secolul al XVIII-lea aspectul nevinovat al instituirii unui grup de sociabilitate specifică. Grup în care au fost aduşi laolaltă oameni provenind din toate păturile sociale, din toate profesiunile, din toate neamurile, din toate confesiunile.

Masoneria, „vinovată” pentru marile revoluţii ale lumii

Rolul francmasoneriei în mersul istoriei a fost foarte important. Foarte probabil, nici revoluţia americană din anii 1773-1783, nici revoluţiile franceze din 1789, 1830, 1848, 1870 etc., nu ar fi avut loc fără o pregătire prealabilă orientată de lojile masonice. Nici, evident, curajoasa revoluţie de la Islaz, din Ţara Românească, dezlănţuită de un pumn de francmasoni români inspiraţi de la Paris de Marele-Maestru Alphonse de Lamartine. O mână de oameni au avut curajul nebunesc să se răscoale, „sub ghearele fiarei însăşi”, cum a salutat revoluţia de la Izlaz francmasonul Jules Michelet.

Năzuinţele francmasonilor

Strădania înălţării unui templu ideal al umanităţii, nu numai pentru masoni, ci şi pentru toţi oamenii, acorda în mod firesc şi patriotic prioritate realizării prealabile a idealului naţional al neatârnării. În ţările subjugate, masoneria, dincolo de idealurile înalte ale umanităţii, era pusă în slujba marii idei naţionale: independenţa.

Toţi masonii şi-au pus toată energia, toate înaltele însuşiri, în slujba unei cauze care le îmbrăţişează pe toate: libertate, neatârnarea patriei lor, pacea şi fericirea universală.

Ceea ce este esenţial în trecutul, prezentul şi viitorul masoneriei rămân două năzuinţe de rang înalt:

(1) năzuinţa libertăţii, adică a libertăţii individuale, ca şi a libertăţii naţionale. Din această cauză, masoneria a fost întotdeauna duşmănită, persecutată, calomniată, călcată în picioare, scoasă în afara legii, de absolut toate ideologiile ajunse la putere. De altfel, lojile masonice au putut funcţiona liber numai pe perioada inexistenţei unui regim totalitar sau autoritar.

(2) năzuinţa „păcii eterne” invocată acum două veacuri de către filozoful Immanuel Kant. Aceasta poate fi realizată după îndeplinirea primei năzuinţe.

Francmasonii nu pot trăi într-o lume totalitară

Francmasonilor le este cu neputinţă să lucreze într-o lume totalitară, acolo unde adevărul este interpretat de către pseudo-intelectuali ca unic izvor al semnificaţiilor. Într-o asemenea lume, casta pseudo-intelectualilor se erijează într-o autoritate supremă ce poartă denumiri care variază în funcţie de culorile adevărului pe care ea îşi întemeiază legitimitatea. În trecut, în Europa această castă a format-o „clerul romano-catolic”, care a conceput şi constituit Inchiziţia, ca să apere puritatea credinţei împotriva oricărei veleităţi contestatare. În concepţia sa dualistă, bipolară, pe de o parte se află lumina, de cealaltă bezna, de o parte adevărul, de cealaltă minciuna, de o parte dreapta credinţă, de cealaltă ereziile, de o parte Dumnezeu, de cealaltă parte Satana. Inchiziţia reprezintă prototipul tuturor poliţiilor politice de care „clerul modern” (adică partidul politic totalitar) are neapărat nevoie ca să-şi apere credinţa şi să se menţină la putere. Poliţii secrete au existat tot timpul: Gestapo, KGB, Securitate, etc. Toate aceste instituţii lucrează din umbră ca să apere un adevăr ce este stabilit odată pentru totdeauna şi care-i pus la adăpost de orice înnoire. Ea urmăreşte ca societatea să încremenească într-un veşnic prezent, de parcă n-ar exista timpul, schimbarea, devenirea. Ea trimite la moarte pe toţi cei care gândesc altfel.

Francmasonul are ca obiectiv trecerea de la o gândire dualistă, de la lumea bipolară (adevăr-neadevăr) prin conştientizarea existenţei contradicţiilor inerente vieţii. Pentru aceasta este nevoie de a mătura toate ideile preconcepute, toate stereotipiile, să se ştie că toate aspectele nu sunt decât simple aparenţe, faze pur tranzitorii, provizorii, aflate într-o veşnică metamorfoză. Fiecare persoană este un unicat, din noaptea timpurilor nici una nu s-a identificat cu o alta. Toate ideologiile care ignoră sau culpabilizează individualismul, ridicând osanale asimilării individului în sânul unei colectivităţi istorice, a unei religii şi a unei naţiuni, sunt aducătoare de moarte.

Francmasoneria nu susţine neaderarea la o ideologie anume, ci cultivarea unei anumite elasticităţi a gândirii, prin „reunirea a tot ceea ce este risipit” şi „mergerea înainte”, acestea constituind elementele importante care se regăsesc în orice rit francmason.

Marile idealuri masonice ale umanităţii

1) Triplul principiu: Libertate-Egalitate-Fraternitate (în România a circulat şi sinonimul său: Dreptate-Frăţie);
2) Raţionalismul şi iluminismul;
3) Statele Unite ale Europei;
4) Societatea Naţională;
5) Republica şi Revoluţia Universală;
6) Independenţa naţională, inclusiv crearea armatelor naţionale;
7) Unitatea naţională;
8 ) Afirmarea personalităţii popoarelor;
9) Egalitatea în faţa legii;
10) Dreptul de proprietate;
11) Garantarea produsului muncii;
12) Afirmarea şi respectarea drepturilor omului;
13) Votul universal;
14) Introducerea Codului Civil;
15) Realizarea instrucţiei publice;
16) Libertatea individuală (de conştiinţă);
17) Libertatea presei;
18) Libertatea cultelor;
19) Dreptul de proprietate literară şi artistică;
20) Separarea Bisericii de Stat;
21) Interzicerea pedepsei cu moartea;
22) Dreptul la asistenţă socială.


Lasă un comentariu