După ocuparea Ierusalimului, la 15 iulie 1099, le revenea cavalerilor care-şi legaseră numele de Cruciadă misiunea apărării pelerinilor şi a Pământului Sfânt. Şi astfel, câţiva ani mai târziu, din voinţă şi visul unor nobili, lua naştere Ordinul Templierilor.
În 1118, opt cavaleri strânşi în jurul lui Hugues de Payns (Payens) lansau aventura templierilor, ce a lăsat urme adânci în istorie, chiar dacă noul ordin nu a putut să reziste decât aproape 200 de ani, până în 1314. Bravi soldaţi ai lui Christos, apărători ai pământurilor sfinte şi ai Papei, dezlegaţi de patimile şi poftele lumeşti, noii adepţi au fost, după cum era şi firesc într-o lume atât de neîncrezătoare şi de ahtiată după senzaţional, repede învăluiţi de legendă. S-au lansat teorii, s-au creionat complicate scenarii de trădare, s-au spus multe despre impresionantele lor averi. Pactul cu diavolul, cu Mahomed şi devoţiunile secrete au devenit tot atâtea capete de acuzare.
Există tendinţa ca orice organizaţie despre care se ştie puţin sau are o istorie îndelungată, cu implicaţii în evenimentele marcante ale trecutului, să fie automat pusă în legătură cu fenomenul masonic. Contribuie la aceasta probabil foarte mult şi ceremonialul cu iz medieval, titulaturile folosite, asemănătoare cu cele francmasonice şi, în special, originea comună pe care cele două frăţii o revendică. Să nu omitem faptul că şi francmasonii se consideră descendenţi ai aceloraşi călugări războinici legendari care ar fi adus tainele Templului lui Solomon de la Ierusalim.
Pe lângă aceste aspecte oarecum asemănătoare şi creatoare de confuzie, între membrii celor două organizaţii există şi deosebiri fundamentale. În primul rând, învestirea membrilor se face în cadrul unor ceremonii publice. Spre deosebire de masoni, templierii nu au ritualuri secrete şi nici forme specifice de recunoaştere între membrii Ordinului, cu excepţia, poate, a uniformei, reprezentată mai ales de mantia albă cu crucea roşie în mijloc, ce amintea, pe de o parte, puritatea, pe de alta, sângele jertfit pe altarul credinţei.
Diferenţa fundamentală ţine de capitolul dogmatic. Astfel, în timp ce francmasoneria propovăduieşte „frăţia universală“, indiferent de religie, templierii militează deschis pentru supremaţia creştinismului. Mai mult, dacă în lojile masonice cărţile sfinte, Biblia, Coranul şi Tora, sunt respectate la fel, în comanderiile templiere, singura învăţătură sacră este Biblia.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
După ocuparea Ierusalimului, la 15 iulie 1099, le revenea cavalerilor care-şi legaseră numele de Cruciadă misiunea apărării pelerinilor şi a Pământului Sfânt. Şi astfel, câţiva ani mai târziu, din voinţă şi visul unor nobili, lua naştere Ordinul Templierilor.
