Orașul Cezarilor, altfel cunoscut sub numele de Orașul Rătăcitor, este un ținut legendar despre care se spune că a existat în Patagonia, între actuala Argentina şi Chile. Potrivit relatărilor istorice, era un oraș bogat în aur și diamante, având locuitori care au fost descriși într-o varietate de moduri, de la europeni până la giganți. Deși rapoartele despre existența sa au circulat timp de 200 de ani, nu a fost găsită vreodată nicio urmă a acestuia.
Legenda pare înrudită cu El Dorado, orașul pierdut al aurului din Columbia, cu Orașul pierdut Z, un presupus oraș plin de bogății din junglele din Chile, precum și cu Paititi, ultimul oraș legendar al incașilor din Anzii peruvieni.
În 1515, exploratorul spaniol Juan de Solis și oamenii săi au fost atacați de băștinași, în timp ce întreprindeau o expediție în apropierea de actuala metropolă Buenos Aires. S-a răspândit zvonul că supraviețuitorii lui de Solis ar fi ajuns în interiorul continentului, spre Patagonia, unde au dat peste un oraș fantastic, locuit de o rasă de oameni albi. Prima referință a orașului provine de la Francisco Cesar, care a plecat într-o expediție în Argentina în 1528. Potrivit lui Francisco, s-ar fi găsit un oraș bogat, format din metale prețioase extrase din munții Anzi, pe care l-a numit „Ciudad de los Césares”, adică Oraşul Cezarilor.
În 1540, un naufragiu avut în strâmtoarea Magellan a dus la pierderea a 200 de vieți. În 1563, 23 de ani mai târziu, doi supravieţuitori ai echipajului pierdut s-au întors în Chile și au relatat povestea aventurii lor – cum au descoperit un oraș plin de comori incaşe. O altă poveste a apărut în secolul al XVII-lea și se referă la coloniștii spanioli care au găsit un oraș despre care credeau că este orașul pierdut al Cezarilor.
Mai multe cercetări au fost făcute recent de Fundația Delphos, în urma cărora s-a stabilit că în locul „Oraşului Cezarilor” s-ar afla o cetate, care ar fi fost construită de templieri, pentru a proteja Sfântul Graal. Potrivit multor cercetători, templierii au călătorit în America înaintea lui Cristofor Colomb, iar o teorie spune că Sfântul Graal, împreună cu restul comorii templierilor, au ajuns în America înainte de masacrul Cavalerilor Templieri, de la începutul anilor 1300.
Cercetătorii Fundației Delphos își susțin ipoteza cu hărți, în special cu o hartă publicată în 1865 de Juan Antonio Victor Martin de Moussy, un cartograf care se referă la Fort drept „Fortul antic abandonat”. Fundația Delphos a condus multe expediții în zonă din 1997 până în 2006.
Dacă cetatea este cheia pentru găsirea orașului mitic sau nu, este ceva ce urmează a fi descoperit…