Manuscrisul gnostic „Cartea secretă a lui Ioan” ne spune că Adam (primul om) era mult mai inteligent decât „creatorii” săi şi fără păcate. Aşa că „Ei” l-au luat pe Adam şi l-au aruncat în „părţile cele mai joase ale tărâmului material”…


În cartea „The Epic of Humanity”, autorii (Billy Carson şi Matthew LaCroix) ne prezintă un fragment din „Cartea secretă a lui Ioan”, unul din Manuscrisele de la Marea Moartă, descoperite în anul 1948. Iată ce ne spune fragmentul respectiv:

* Deodată, restul puterilor deveniră invidioase. Deşi Adam a devenit fiinţă prin ei, iar ei i-au dat puteri acestui om, Adam era mult mai inteligent decât creatorii şi primul conducător. Atunci când ei şi-au dat seama că Adam s-a iluminat şi putea gândi mult mai clar decât ei şi era fără păcate, ei l-au luat şi l-au aruncat pe Adam în părţile cele mai joase ale tărâmului material”.

Ca să fie clar… Fragmentul de mai sus arată clar că această „Carte secretă a lui Ioan” este un document gnostic, pentru că gnosticii aveau ideea că lumea materială este ceva malefic şi că Dumnezeul Vechiului Testament este un „zeu malefic”, în contradicţie de Dumnezeul Noului Testament. De la vechea mişcare gnostică din antichitate a apărut „noul gnosticism” – o mişcare care ne spune că noi trăim într-un fel de Matrix creat de fiinţe superioare malefice şi că este foarte greu (dacă nu imposibil) să scăpăm din acest Matrix.

Sursa: cartea The Epic Of Humanity” / amazon.com


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.