Ce carte misterioasă i-a dat îngerul Raziel lui Adam din Biblie? Una care conţine profeţii despre viitorul omenirii


În dialogul Phaedrus, filozoful Platon citează o poveste auzită de el de la Socrate: „În oraşul egiptean Naucratis se găsea un faimos zeu din vechime, numit Theuth; pasărea numită Ibis este sacrificată pentru el, iar el este inventatorul multor arte, cum ar fi aritmetica şi calculele şi geometria şi astronomia şi jocurile pe tablă şi zarurile, dar marea lui descoperire a fost folosirea literelor…“

Zeul Theuth a transferat darul scrisului către faraon: „Aceasta, a spus Theuth, va face egiptenii mai înţelepţi şi le va aduce o mai bună ţinere de minte: este bun atât pentru memorie, cât şi pentru inteligenţă.“ Faraonul a văzut o altă faţetă a minunatei născociri şi l-a contrazis pe zeul Theuth: „Această descoperire a ta va aduce grea uitare în sufletele celor ce o vor învăţa, pentru că ei nu se vor mai folosi de memorie; ei se vor încrede în caracterele scrise, exterioare, şi nu îşi vor mai aminti ei înşişi. Lucrul descoperit de tine ajută rememorarea, dar nu memoria…“

Oare omenirea este aceea care, în decursul unui lung proces de căpătare a inteligenţei, a venit cu ideea de a scrie simboluri pentru păstra cunoaşterea? Legendele din antichitate ne spun că scrisul exista deja cu două mii de ani înainte de crearea omului „inteligent“. Pe vremea aceea, nu erau suluri de pergament şi nici animale ale căror piei să poată fi folosite; nici măcar metale.

O lucrare ezoterică ne spune că un înger numit Raziel, „exact acelaşi care stătea la malul râului care ieşea din Eden“ a transferat o stranie „carte“ strămoşului nostru Adam. Trebuie să fi fost un specimen foarte curios, pentru că nu conţinea doar toate lucrurile demne de a fi ştiute, ci şi profeţii despre viitor. Adam urma să devină bogat folosind cartea, pentru el şi pentru toţi cei care îi urmau: „Asemenea, dintre copiii tăi care vor veni după tine, oricine va folosi această carte va şti ce va să vie. Fie că este nenorocire, fie că va veni foametea, că grânele vor fi prea din belşug sau prea puţine, fie că potop sau secetă vor lovi ţinutul.“

Acelaşi text ezoteric ne spune că, după ce îngerul Raziel i-a dat strămoşului nostru cartea şi chiar i-a citit puţin din ea, a urmat ceva absolut uluitor: „Iar la acea oră, când Adam a primit cartea, s-a ridicat o flacără mare pe malurile râului, iar îngerul a urcat spre cer“.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO