Încă din secolele trecute, „diavolul” a fost observat de mai mulţi martori. Au avut toţi aceşti martori vedenii sau prea multă imaginaţie? Vă las pe voi să judecaţi…
* În anul 1664, o vrăjitoare din Yorkshire, Alice Hudson, a spus că diavolul i-a apărut cu înfăţişarea unui bărbat negru, călare pe un cal negru şi având acea creatură copitele picioarelor despicate „Şi atunci am îngenuncheat şi m-am închinat lui” – a adăugat vrăjitoarea.
* „Un bărbat urât şi negru” – aşa l-a descris Jonet Kerr din Edinburgh în anul 1661. „Un om rău, negru de tot şi cu picioare cu copite despicate” – aşa îl descria Issobell Gowdie (Auldearne, 1662).
* Anna Maria de Georgel, judecată la Toulouse în secolul al XlV-lea, a spus că diavolul se apropiase de ea într-o dimineaţă în timp ce, singură fiind, spăla rufele undeva în apropiere de Puech- David: „L-am văzut venind înspre mine, aşa pe firul apei; era un bărbat de statură uriaşă, cu pielea foarte neagră, cu ochii ca nişte cărbuni aprinşi şi mi-a suflat în gură”.
* Helen Casso din Edinburgh (1661) l-a văzut pe diavol în timp ce strângea nişte nuiele dintr-o vie.
* Elizabeth Anderson, în vârstă de 7 ani, văzuse cum un om negru intra în casa bunicii; era o fiinţă a cărei parte e sus a trupului era „luminoasă”, o fiinţă grosolană şi păroasă de la şolduri în jos.
* În secolul al XVI-lea elveţiana Jeannette Clerch i se dăruise „demonului Symon” care era „rece ca gheaţa” şi care a însemnat-o muşcând-o de faţă.
Chiar toţi şi-au imaginat sau diavolul este o fiinţă din altă dimensiune, care pătrunde din când în când în lumea noastră? Cu ce scop? Doar să ne înspăimânte?
