Cum arată diavolul? Ca un ţap, cu faţa pârlită sau ca un câine negru?

După cum depun mărturie un număr mare de vrăjitoare, diavolul îşi schimbă mai tot timpul chipul. Vrăjitoarea Marie d’Aguere a mărturisit că diavolul ieşea dintr-un ulcior plasat în centrul locului unde avea loc sabatul, cu înfăţişare de ţap; după ce ieşea, creştea atât de mare, încât devenea înspăimântător, iar după ce petrecerea se termina intra înapoi în ulcior. Vrăjitoarea Francoise Secretain a declarat că i s-a dat diavolului, care avea înfăţişarea unui imens cadavru, şi că a mai avut legături carnale cu diavoli cu chip de motan, de câine etc. Alte vrăjitoare au mărturisit că acesta apărea ca un trunchi de copac, fără braţe şi fără picioare, aşezat pe un piedestal, avînd totuşi oarecare trăsături omeneşti.

Diavolul cu chip de ţap

De cele mai multe ori, s-a spus, însă, că diavolul îşi lua chip de ţap, cu două coarne în faţă şi două în spate, cele două din faţă fiind răsucite în sus, că adesea avea numai trei coarne, cel din mijloc purtând un fel de lumânare de la care se aprindeau torţele de la sabat şi de la imitaţia de slujbă ce avea loc. Adeseori, peste coarne purta un fel de bonetă sau pălărie. Întotdeauna îşi expunea organul genital, lung de un cot, plin de solzi şi răsucit în formă de şarpe, de o grosime medie şi de culoare roşu închis etc. Totuşi, Boguet pretinde că vrăjitoarele din ţinutul său au declarat că membrul diavolului nu e mai mare de un deget şi de o grosime obişnuită.

Diavolul mai e împodobit cu o coadă mare, care are dedesubt un obraz ce trebuie sărutat în timpul sabatului. O vrăjitoare a declarat că a sărutat acest obraz, care avea forma unui bot de ţap.

Diavolul apare şi sub forma unui bărbat înalt, câine sau taur

S-a mai spus că diavolul se înfăţişează sub chipul unui bărbat înalt, în aşa fel înzorzonat încât să nu i se vadă clar chipul. Uneori arată de parcă e cuprins de flăcări şi are obrazul roşu. Alţii spun că diavolul are, asemenea lui Ianus, două feţe. Delancre arată în rapoartele sale că la procesele ce au avut loc în Tournelle, diavolul e descris ca un ogar mare, negru, şi uneori ca un taur uriaş culcat la pământ.

Diavolul ia orice formă…chiar şi de aur!

Nu există formă pe care diavolul să n-o împrumute pentru a tortura speţa umană. Pentru a-l tenta pe Sf. Anton, s-a prefăcut într-o grămadă mare de aur. Sub domnia lui Filip cel Frumos, diavolul s-a înfăţişat unui călugăr sub formă de copac alb de gheaţă, apoi sub forma unui bărbat negru călare pe un cal, apoi călugăr, măgar, roată de căruţă etc. Uneori îşi ia chip de dragon; alteori, după cum spune Leloyer, de sărac zdrenţăros sau se foloseşte de chipul profeţilor. De pildă, pe vremea lui Teodosiu, a luat chipul lui Moise, ca să-i înece pe evreii din Candia, care se bizuiau pe promisiunea acestuia că-i va ajuta să traverseze marea ca pe uscat. Diavolul se schimbă, de asemenea, în bărbat pentru femei şi în femeie pentru bărbaţi.

Demon sub formă de…muscă!

Comentatorul lui Thomas Valsingham spune că diavolul a ieşit din corpul unui diacon schismatic în chip de măgar şi că un beţiv din ţinutul Warwick a fost multă vreme terorizat de un spirit al răului sub formă de broască. Leloyer citează undeva un demon care s-a arătat la Laon sub forma unei banale muşte.

Diavolii care ispitesc sfinţii

Dintre toţi diavolii care l-au ispitit pe Sf. Anton, cei mai vizibili se apropiau de el cu farmece de femei frumoase şi sub formele cele mai seducătoare; a văzut pe unul care s-a prefăcut de mai multe ori într-un lingou de aur. Într-o zi, i s-a înfăţişat Sf. Francisc diavolul sub forma unei pungi pline care, în clipa cînd a vrut s-o ridice, s-a transformat într-o năpârcă.

Un călugăr, în pragul morţii, privea insistent, din patul său, spre cer; întrebat ce-l preocupă, a răspuns că vede deasupra capului Duhul Sfânt în chip de porumbel alb şi pe diavol în chip de pisică neagră care pândeşte porumbelul sfânt. Din fericire porumbelul a zburat şi s-a aşezat pe un crucifix încât pisica n-a mai avut curaj să se apropie.

O femeie materialistă, escortată de diavoli sub formă de bursuci

O doamnă din lumea mare, care se ocupa mai mult de podoabele trupului decât de ale sufletului, a fost văzută de un preot escortată de diavoli deghizaţi în bursuci şi marmote şi care, culmea, erau cocoţaţi în spinarea altor spirite ale răului cu chip de maimuţe şi care râdeau în gura mare.

Diavolul se arată indienilor, fiind însoţit de femei frumoase

Când diavolul se arată indienilor, o face cu anume demnitate şi toată lumea poate să-l vadă. Nu e nevoie decât să-l rogi două trei zile şi să-i aduci o ofrandă; atunci el apare sub chipul care a fost invitat de oameni să şi-l ia, plin de aur şi pietre preţioase, cu o suită somptuoasă, înconjurat de o mulţime de fete frumoase, cu o escortă de mai multe regimente de cavalerie şi de o trupă numeroasă de elefanţi bogat împodobiţi. El oferă celor nenorociţi tot ce-şi doresc, prescrie milostenii şi le ordonă celor bogaţi să pregătească mese bogate pentru săraci.

Această multitudine de chipuri sub care demonii se înfăţişează oamenilor poate fi multiplicată la infinit. Vom observa că, atunci când ei apar sub înfăţişare umană – şi care e cea mai frecventă – pot fi recunoscuţi uşor după picioarele de ţap sau labele de răţoi, după gheare şi coarne, pe care numai în parte şi le pot ascunde.

Are diavolul culoarea albă sau neagră?

Europenii îl reprezintă în mod obişnuit pe diavol cu faţa neagră pârlită. Negrii susţin, dimpotrivă, că acesta are pielea albă. În secolul al XVII-lea, un ofiţer francez se găsea în Africa, în ţinutul Ardra. El s-a dus să-i facă o vizită marelui preot al acelui ţinut. În camera acestuia a văzut o păpuşă albă, mare, şi a întrebat ce reprezintă; i s-a răspuns că e diavolul. – Vă înşelaţi, a răspuns blând francezul. – Ba, d-ta greşeşti, a spus bătrânul preot; d-ta nu poţi şti, aşa cum ştiu eu, ce culoare are dracul. Eu îl văd în fiecare zi şi te asigur că e alb ca d-ta.