Erichtho, vrăjitoarea din Thessalia, cea mai puternică şi mai terifiantă magiciană neagră in istorie… putea schimba soarta cuiva sau întineri un bătrân! La vederea ei, lupii o luau la fugă!

ErichtoÎn continuare, vă voi prezenta incredibila poveste a lui Erichtho, vrăjitoarea din Thessalia. În general, vrăjitoarele din Thessalia puteau să influenţeze vremea, să aducă dragostea în cele mai aspre inimi şi să încurajeze chiar severitatea vârstei… să ardă cu focul tinereţii. Atât Babilonul cât şi Memphis din Egipt, străvechi centre faimoase ale magiei negre, fuseseră, se spune, depăşite de această putere. De exemplu, Sextus Pompei, fiul lui Pompei cel Mare, a încercat să-şi afle viitorul, consultându-i pe cei morţi prin vrăjitoarea Erichtho, care „se înţelegea bine cu puterile infernale, scormonind prin morminte”.

Erichtho era cea mai puternică şi hidoasă dintre toate vrăjitoarele thessaliene, ca fiind palidă şi slabă, cu părul încâlcit şi cu respiraţia urât mirositoare. Trăind într-un mormânt din care a fost izgonită fantoma celui mort, obiceiurile ei sunt la fel de păcătoase pe cât este puterea ei de mare. Iată ce ne spune un cronicar despre ea: „Ea smulge membrele celor morţi şi le scoate ochii. Cu dinţii, ea roade funia de pe spânzurătoare şi-l smulge pe asasin de pe cruce. Foloseşte în scopurile ei măruntaiele uscate de vânt şi măduva albită de soare. Ia cuiele care au străpuns mâinile şi picioarele criminalului, sângele închegat care a curs din rănile lui şi muşchii ce l-au ţinut atârnat”.

Aşteptând până ce un lup a început să sfâşie un cadavru aflat pe un câmp de luptă, Erichtho va „trage bucăţile din fălcile lui flămânde” pentru a strânge ingrediente pentru poţiunile sale. Stând la căpătâiul unui muribund, ea îi va „muşca buzele, îi va strânge traheea şi îi va susura în ureche un mesaj către puterile infernale”.

Cronicarul descrie cum Sextus, căutând-o pe Erichtho la miezul nopţii într-un loc stâncos de lângă nişte morminte părăsite, îi cere să-i oblige pe morţi să-i spună ceea ce ştiu despre viitorul lui. Răspunzând la aceasta, ea îi spune că poate schimba soarta unui individ şi chiar poate întineri un bătrân, dar nu poate rupe şirul sorţilor şi îi mai spune că va încerca să-i arate viitorul. Pentru aceasta, zice ea, va avea nevoie de un cadavru proaspăt cu plămâni sănătoşi, pentru că morţii mai vechi „vorbesc incoerent”. Făcând noaptea încă şi mai întunecată prin vrăjile ei, aducând un „nor negru” în jurul capului ei, ea îl duce pe Sextus lângă un câmp de luptă din apropiere pentru a căuta printre trupurile celor neîngropaţi. Chiar şi lupii şi păsările de pradă fug la apropierea ei. Alegând un cadavru, ea îi petrece un cârlig sub falcă şi îl trage peste stânci şi pietre până la o peşteră acoperită. Acoperindu-şi faţa cu părul şi cu o ghirlandă de vipere în jurul sprâncenelor, îi ceartă pe Sextus şi pe oamenii lui pentru că le e frică. Începe să lucreze la cadavru, ungându-l cu saliva unui câine mort, măruntaiele unui mort, măduva unui cerb care a fost hrănit cu şerpi şi multe alte lucruri oribile. În cele din urmă, cântă o incantaţie lungă, teribilă, păgână, adresată Furiilor din Iad. Vocea ei seamănă cu lătratul unui câine şi urletul unui lup, cu ţipătul unei bufniţe, cu răgetele unei fiare sălbatice şi cu înfricoşătorul sâsâit al unui şarpe. În cele din urmă apare spiritul celui mort şi rămâne în faţa ei, palid şi tăcut, vorbind doar când i se comandă. După ce a oferit informaţia cerută, el cere să fie lăsat să se odihnească pentru vecie. Ea construieşte un rug funerar pe care cadavrul se aşază singur; ea aprinde torţa şi asta este totul.

Comments are closed.