„Norul se ridica de pe un munte – de la asemenea distanţă nu ne dădeam seama de pe care munte, dar după aceea am aflat că era Vezuviu. Cel mai bine îl pot descrie dacă îl compar cu un pin. Creştea spre cer ca un „ trunchi” foarte lung din care se desprindeau câteva „ramuri”. Îmi imaginez că a fost înălţat de o suflare bruscă ce a slăbit apoi în intensitate şi a lăsat norul fără sprijin, astfel că acesta s-a împrăştiat în jur datorită propriei sale greutăţi. În unele părţi norul era alb, în altele avea pete întunecate de pământ şi cenuşă”.
(Plinius cel Tânăr, scrisoare către Tacit în care descrie erupţia vulcanului Vezuviu din anul 79)
Câinele cel credincios
Câinele nu voia să fugă, indiferent cât de greu îi era să respire, indiferent cât de cald şi de întuneric se făcuse în casă din cauza norului de cenuşă. Stătea culcat alături de stăpânul său. Nu voia să-şi părăsească stăpânul iubit. Mirosul puternic şi pătrunzător de sulf anihilase aproape total simţul, altfel atât de ascuţit, al mirosului pe care îl avea câinele, aşa încât acesta nu ştia că stăpânul lui se sufocă. Câinele îşi puse capul pe labe în timp ce ochii îi lăcrimau din cauza sulfului din aer. Când temperatura crescu şi mai mult, iar pieptul începu să-i ardă insuportabil la fiecare respiraţie, câinele scheună, dar tot nu se ridică să fugă din casă. Se rostogoli, fără să vrea, pe spate, lovind aerul spasmodic cu picioarele, cu gura larg deschisă, încercând să inspire puţin aer proaspăt. Dar nu mai exista aer proaspăt în casa stăpânului său, şi câinele muri în această poziţie.
Astăzi, un mulaj în ghips al acestui câine poate fi văzut la muzeul din Pompei. Când cenuşa fierbinte a umplut casa stăpânului lui, ea a cuprins şi trupul câinelui şi, în timp ce acesta se descompunea, devenind ţărână, cenuşa s-a întărit ca o cochilie. Această „sculptură a Vezuviului” a fost găsită după mai bine de 1800 de ani de la erupţia vulcanului. Arheologii au reuşit să facă un mulaj după cochilia de cenuşă şi au redat imaginea câinelui în ultimele momente ale agoniei lui, una din numeroasele victime ale muntelui Vezuviu.
Vezuviul, vulcanul care erupe în medie la 39 de ani
Astăzi, mulţi dintre locuitorii din zona oraşului Neapole se roagă la sfinţi implorându-i să-i protejeze de mânia Vezuviului, vulcanul ameninţător, care îşi aruncă umbra peste casele şi vieţile lor. Credincioşii se roagă pentru că sunt conştienţi de un fapt indiscutabil: nu se pune problema dacă Vezuviul va erupe, ci când se va întâmpla acest lucru.
Din anul 1036, Vezuviul a erupt în medie la fiecare 39 de ani. De la prima lui erupţie, înregistrată în anul 79, intervalul mediu între erupţii a fost de şaizeci şi patru de ani. Dacă folosim pentru previzionare ultima mie de ani, Vezuviul ar fi trebuit să erupă în 1883. Înseamnă că a întârziat cu aproximativ douăzeci de ani. Ultima erupţie a Vezuviului a avut loc în 1944, şi ar cam trebui să erupă din nou.
Cât de puternică va fi erupţia nu se poate spune. Dar un lucru este cert, şi anume acela că dacă Vezuviul erupe cu aceeaşi putere ca în anul 79 şi dacă oraşele din Golful Neapole nu vor fi evacuate, tributul morţii va fi de sute de mii de oameni. Vezuviul are o înălţime de peste 1300 metri şi, aşa după cum afirmă Jay Robert Nash în Darkest Hours, este „în mod constant cel mai ucigător vulcan de pe pământ”.
Erupţia mortală din anul 79
Erupţia din anul 79 i-a luat prin surprindere pe romanii care ocupau terenurile din preajma vulcanului şi cultivau solul bogat de pe coastele lui. Vezuviul rămăsese în stare latentă zeci de ani la rând şi romanii se obişnuiseră atât de mult cu el încât exploraseră şi peşterile lui interioare. Istoricul roman Strabo scria nonşalant că s-ar putea ca Vezuviul să fi fost cândva un vulcan activ. Nici chiar un cutremur din anul 63 nu i-a tulburat prea tare pe locuitorii din Pompei, deşi a dărâmat multe clădiri şi a provocat uriaşe pagube materiale. Pe tot parcursul evenimentului nu se văzuse nici măcar un firicel de fum pe Vezuviu. Oamenii au fost şi mai convinşi că Vezuviul e mort şi că sunt în siguranţă. Au avut dreptate – dar numai pentru şaisprezece ani.
Vezuviul s-a trezit în ziua de 24 august, la ora 1 după-amiaza şi a erupt fără întrerupere timp de opt zile. Această erupţie a constat dintr-o explozie de gaz şi pietre asemănătoare cu „pinul” descris de Plinius, şi din şuvoaie de flăcări compuse din bolovani, piatră ponce şi cenuşă. În această erupţie nu a existat lavă. Milioane de tone de cenuşă fierbinte au căzut pe oraşele Pompei şi Herculanum, urmate de revărsarea unei cantităţi uriaşe de apă provenind dintr-un rezervor constituit într-unui din craterele vulcanului. Apa amestecată cu cenuşă a format un fel de pastă incandescentă care a acoperit totul în calea sa, inclusiv câinele al cărui mulaj se află acum în muzeu.
Mii de oameni au reuşit să fugă din Pompei, dar au fost destul de numeroşi cei care au refuzat să-şi părăsească locuinţele. Săpăturile efectuate în oraşul Pompei au scos la iveală un proprietar de casă care şedea pe un morman de aur şi argint, înconjurat de trupurile sfîrtecate ale jefuitorilor.
Această erupţie cumplită impresionează prin acurateţea cu care cenuşa fierbinte i-a conservat pe nefericiţii cetăţeni din Pompei. În secolul al XVIII-lea, când regele Neapolelui le-a permis arheologilor să înceapă săpăturile la Pompei, aceştia au găsit pâine în cuptoarele de piatră, vin în căni, măsline plutind în uleiul încă lichid, doi soldaţi romani în uniformă. Au descoperit schelete care ţineau în mână monede şi chei, paznici înarmaţi în posturile de gardă şi o mamă ţinându-şi în braţe fiica înspăimântată.
Pompeiul renăscut este astăzi una dintre cele mai faimoase atracţii turistice din Italia şi există pe internet nenumărate fotografii ale clădirilor restaurate, ale coloanelor, caselor şi amfiteatrului, precum şi imagini ale unor trupuri perfect conservate. Vezuviul este în continuare activ. Dacă îşi va încheia cariera cu puterea cu care şi-a început-o, tributul morţii şi al distrugerilor ar putea fi inimaginabil.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Astăzi, un mulaj în ghips al acestui câine poate fi văzut la muzeul din Pompei. Când cenuşa fierbinte a umplut casa stăpânului lui, ea a cuprins şi trupul câinelui şi, în timp ce acesta se descompunea, devenind ţărână, cenuşa s-a întărit ca o cochilie. Această „sculptură a Vezuviului” a fost găsită după mai bine de 1800 de ani de la erupţia vulcanului. Arheologii au reuşit să facă un mulaj după cochilia de cenuşă şi au redat imaginea câinelui în ultimele momente ale agoniei lui, una din numeroasele victime ale muntelui Vezuviu.
