Celebrele şi enigmaticele Manuscrise de la Marea Moartă – o istorie fascinantă

  •  
  •  
  •  
  •  

Imagine: flickr.com (Commons Creative – free)

Multă lume a auzit de „Manuscrisele de la Marea Moartă”, care sunt nişte texte religioase, vechi de circa 2.000 de ani, scrise în ebraică și aramaică pe piei tăbăcite și papirusuri. Dar, care este adevărata lor istorie?

E primăvara anului 1947. Un păstor arab, pe nume Muhamad ed Dib, îşi căuta capra rătăcită printre stâncile falezei din partea de miazănoapte a Mării Moarte. Obosit de căutare, s-a aşezat puţin şi în joacă a început să arunce cu pietricele într-o grotă din peretele stâncii, lângă care se aşezase. La aruncarea unei pietre mai mari, un zgomot de cioburi sparte îi răspunde din interiorul grotei. Cuprins de teamă, a plecat de acolo, căutîndu-şi mai departe capra pierdută.

Totuşi, curiozitatea de-a şti ce era în grotă l-a făcut să vină a doua zi, însoţit de vărul său Ahmed Muhamad. Amândoi s-au strecurat în caverna din stâncă, printr-un orificiu destul de strâmt, unde au dat peste multe cioburi de vase, iar în fund de tot au găsit opt vase intacte, acoperite cu o ţesătură de in. Toate erau goale, afară de unul, din care cei doi beduini au scos trei suluri din piele de capră, unul mai mare, iar două mai mici. Ei au luat toate ulcioarele găsite în grotă şi le-au dus la un anticar din Bethleem, numit Khalil Iskandar Sahin.

Ulterior, beduinii au cercetat mai cu atenţie grota şi, printre dărâmături, au mai dat peste resturi de manuscrise, în stare mai mult sau mai puţin bună, ca şi peste o serie de fragmente.

Anticarul şi alţi specialişti consultaţi, dându-şi seama că scrierea de pe suluri este siriacă, manuscrisele au fost duse la mănăstirea siriacă „Sf. Marcu”, aflată în Ierusalimul vechi. În decembrie 1947, Universitatea ebraică din Ierusalim achiziţiona trei dintre suluri. Profesorul E. L. Sukenik de la această universitate a fost primul care şi-a dat seama de data foarte veche a manuscriselor, bănuind chiar originea lor eseniană.

Episcopul siriac Mar Athanase Iosua Samuel, de la mănăstirea „Sf. Marcu”, a cumpărat 4 manuscrise şi, în februarie 1948, le-a arătat unor profesori de la Şcoala arheologică americană din Ierusalim: J. C. Trever şi W. H.Brownlee, care şi-au dat seama de importanţa excepţională a manuscriselor şi au obţinut autorizaţia de a le fotografia. Tot în 1948, aceste manuscrise ale episcopului siriac au fost cumpărate de statul Israel, pentru suma de 250 000 de dolari. Pentru păstrarea lor, statul Israel a construit un edificiu special, „Palatul cărţii”, unde ele pot fi vizionate de oricine, în fotografii bine reuşite.

Tentaţi de preţul ridicat, oferit pe centimetru pătrat de manuscris, beduinii au început să cutreiere grotele din jurul Qumranului şi alte zone ale deşertului Iudeii, în căutare de manuscrise vechi.

Una din grotele unde au fost gasite manuscrisele. Imagine: wikimedia.org (Commons Creative – free)

La început, lumea savanţilor a fost foarte rezervată faţă de descoperirea manuscriselor, dar după începerea săpăturilor rezerva a fost repede împrăştiată, mai ales după descoperirea altor manuscrise în grotele explorate. Repede, de asemenea, deşi în urma unor furtunoase discuţii, a intervenit acordul asupra mai multor chestiuni controversate. Acum manuscrisele sunt socotite ca întinzându-se pe o perioadă de timp ce începe în secolul al II-lea î.Hr. şi ţine până în sec. I d.Hr.

În timp ce arheologii erau ocupaţi, în decembrie 1951, cu cercetarea primei grote de la Qumran, beduinii aduceau în Ierusalim un alt lot de manuscrise, descoperite în Wadi / Murabba’at, la 25 km sud de Ierusalim. După cercetările întreprinse de specialişti, s-a constatat că, în cea mai mare parte, documentele coboară până la cea de-a doua revoltă iudaică (132-135 d.Hr.). În acelaşi timp, beduinii mai descoperiseră în regiunea Qumran o a doua grotă cu manuscrise, situată la sud de prima. Aceasta nu a furnizat decât foarte puţine fragmente, iar conţinutul lor era de aceeaşi natură ca şi cel al manuscriselor găsite în prima grotă.

Instituţiile ştiinţifice din Ierusalim au început să cerceteze peşterile de pe faleza Mării Moarte, din jurul Qumran-ului, pe o întindere de 8 kmp. O descoperire mai neaşteptată a fost cea dintr-o a treia grotă, în care s-au aflat manuscrise, două din ele fiind suluri din aramă. Textul lor este gravat cu caractere ebraice pătrate, ce apar în relief pe metalul rulat.

Descoperirea cea mai senzaţională, după cea din grota primă, a avut loc la începutul lui septembrie 1952. Mai mulţi beduini, aflând de la un bătrân un indiciu important, legaţi cu frânghii, au coborât într-o grotă şi au început să sape solul. După săparea a mai mulţi metri de pământ, s-au găsit în faţa fragmentelor de manuscrise. Sosind arheologii autorizaţi, au fost cercetate scorburile din vecinătate, găsindu-se sute de mici fragmente de manuscrise. Cele două grote care le adăposteau au primit nr. 4 şi 5.

blank
Imagine: wikimedia.org (Commons Creative – free)

În anii următori, au fost găsite mai multe manuscrise aflate în alte grote. Pe la începutul anului 1956, beduinii care cercetau cu febrilitate cele mai mici crăpături în stâncă, de pe imensa faleză a Mării Moarte, reperau a 11-a grotă cu manuscrise. Această descoperire avea să confirme părerea că aridul deşert al Iudeii nu a epuizat încă surprizele pe care le poate oferi savanţilor.

În 1967, profesorul Y. Yadin, de la Universitatea ebraică din Ierusalim, a achiziţionat de la un anticar din Bethleem cel mai mare manuscris găsit până astăzi. Manuscrisul achiziţionat a fost numit şi Manuscrisul Templului, deoarece tratează despre modul în care trebuie să fie construit Templul şi despre veneraţia care trebuie să i se acorde.

În grotele din jurul Qumran-ului au fost descoperite peste 600 de manuscrise, dar abia o duzină din ele pot fi considerate complete. După părerea cercetătorilor, majoritatea grotelor erau locuite de schimnici, aşa că manuscrisele găsite aici reprezentau biblioteci personale. Dar două dintre grote, cel puţin cele purtând numerele 1 şi 4, sunt veritabile ascunzători, unde se punea în siguranţă biblioteca comunităţii sau cea a unui grup de astfel de pustnici.

Dar, în ce constau documentele descoperite la Qumran şi în împrejurimile lui? Pe scurt, este vorba de o colecţie de manuscrise, pe piele, pe foi de aramă şi pe papirus, dintre care numai câteva sunt complete, cele mai multe, fiind fragmentate şi atingând, uneori, dimensiuni foarte reduse. După modul în care au fost păstrate, au primit şi denumirea de „suluri”, sub care, în paralel cu cea de „documente” sau de „manuscrise” sunt cunoscute în literatura de specialitate. În majoritatea lor, manuscrisele au fost probabil redactate în secolul I î.Hr., iar câteva dintre ele pot să provină din secolul al II-lea ori chiar al III-lea î.Hr. Sunt însă câteva care ar putea aparţine secolului I d.Hr.

Oricum, Manuscrisele de la Marea Moartă fascinează şi în ziua de astăzi, în special datorită textelor care par să releve şi altceva decât ceea ce este cunoscut în mod oficial.


  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un comentariu