O istorie fascinantă a „Insulei piraţilor” – insula Sf. Maria, ascunsă lângă coasta Madagascarului
În epoca de aur a pirateriei, din secolele 17 și 18, nicio navă nu era în siguranță, căci existau o mulțime de pirați care au acumulat o avere inimaginabilă, prin jefuirea navelor comerciale care se plimbau pe oceane. Conduși de motto-ul „muncă grea, distracție cât cuprinde”, pirații și-au creat propriile „stațiuni de vacanță”, trăind confortabil în unele dintre cele mai izolate insule de pe Pământ, împărţind prada capturată şi odihnindu-se la umbra copacilor de cocos.
Printre numeroasele insule ascunse din oceanele lumii avem Insula Sfânta Maria. Situată în nord-estul Madagascarului (sud estul Africii), ascunsă din calea rutelor comerciale, această insulă era practic inexistentă pe hărțile timpului până în 1731, când a fost marcată ca „Insula Piraţilor”, datorită reputației sale. Timp de aproximativ 100 de ani, Île Sainte-Marie a fost adăpostul a peste 1.000 de pirați.
Locația era ideală, fiind aproape de traseul comercial britanic al Companiei Britanice Orientale, acolo putându-se retrage piraţii, fără probleme, după un atac. Apele calme din jurul insulei permiteau navigarea în condiții de siguranță, în timp ce numeroasele adăposturi și golfuri ofereau ascunzătoare excelente, în care navele piraţilor puteau să se strecoare și să rămână nedetectate.
Din Golful Bengal (India) până la Capul Bunei Speranțe (Africa de Sud), Insula Sf. Maria a adunat infinite cantități de bogății prădate; aşadar, nu este nicio surpriză faptul că până în zilele noastre multe lagune și golfuri din jurul insulei sunt considerate a avea comori îngropate de către cei mai renumiţi căpitani de pirați, ca de exemplu Adam Baldrige, unul dintre fondatorii așezării Île Sainte-Marie, sau legendarul William Kidd, care a fost condamnat la moarte pentru piraterie în 1701. Printre piraţii celebri care şi-au înfiinţat operațiunile pe Île Sainte-Marie îi mai amintim pe Olivier Levasseur și Henry Every.
Toți căpitanii care se bucurau de respect în cadrul comunității piraților aveau propria parcelă de teren pe care au fost construite colibe, pentru a găzdui echipajele. Fiecare echipaj își arăta steagul distinctiv în fața sau deasupra colibelor din lemn.
Piraţii morţi erau înmormântaţi într-un cimitir de pe insulă. Cimitirul de pe Île Sainte-Marie încă găzduiește o serie de pietre funerare, marcate cu cranii și oase. Cimitirul este situat pe vârful unui deal, cu vedere la orizontul unei ape care nu se termină.
Foto:Lemurbaby CC BY-SA 3.0 / wildmadagascar.org / prelucrare proprie
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
În epoca de aur a pirateriei, din secolele 17 și 18, nicio navă nu era în siguranță, căci existau o mulțime de pirați care au acumulat o avere inimaginabilă, prin jefuirea navelor comerciale care se plimbau pe oceane. Conduși de motto-ul „muncă grea, distracție cât cuprinde”, pirații și-au creat propriile „stațiuni de vacanță”, trăind confortabil în unele dintre cele mai izolate insule de pe Pământ, împărţind prada capturată şi odihnindu-se la umbra copacilor de cocos.
