Proiectul Azorian: cum autorităţile americane au încercat să recupereze în secret un submarin nuclear rusesc, aflat pe fundul oceanului
În 1974, un anunț a fost făcut de către magnatul industrial Howard Hughes; el a declarat atunci că ar dori să exploateze o sursă de metal valoros care se află situată pe fundul oceanului, aşa numiţii noduli de mangan. Aceştia sunt formaţi din straturi concentrice de hidroxizi de fier și mangan în jurul unui nucleu și au constituit subiect al cercetării încă din anii ’60.
Expertul care a subliniat potențialul economic al nodulilor de mangan a fost John Mero, care a afirmat cu exactitate că, dacă doar 10% din noduli ar fi exploataţi, atunci s-ar putea oferi suficient metal pentru a susține o lume de 20 de miliarde de oameni, timp de mii de ani. De aceea, Hughes a construit o navă gigantică, pe care a trimis-o în mijlocul Oceanului Pacific, unde urma să aibă loc exploatări oceanice de adâncime.
USNS Hughes Glomar Explorer a fost echipat cu o tehnologie minieră de vârf, incluzând o platformă înaltă și cele mai recente echipamente de foraj. Nava a fost creată, pentru a reuşi să exploreze până la 5 km adâncime în căutarea mineralelor prețioase.
Dar toată această poveste n-a fost altceva decât o perdea de fum. Chiar dacă ideea exploatării nodulilor de mangan suna grozav, nu acesta a fost motivul pentru care Glomar Explorer a fost trimis în Oceanul Pacific. Motivul expediției a fost unul conspirativ.
În februarie 1968, un submarin sovietic diesel-electric, K-129, se afla în Pacific de 70 de zile, când brusc comunicaţiile cu sediul central au fost întrerupte, iar submarinul a dispărut la jumătatea lunii martie. Autoritățile navale sovietice au lansat o căutare fără succes. Între timp, Marina SUA a reușit să găsească resturile la 150 de km sud-vest de Hawaii. Întrucât era o chestiune extrem de delicată, SUA a decis să aștepte și să conceapă un plan de recuperare a unui astfel de bun de valoare de la un inamic al „războiului rece”. Acesta a fost începutul unei operațiuni care urma să fie denumită mai târziu Proiectul Azorian.
Așa că americanii au așteptat 6 ani, CIA contactându-l pe magnatul Howard Hughes, elaborând împreună acest plan. Nava Glomar Explorer arăta ca o navă minieră la exterior, dar în interior parcă era dintr-un film de James Bond. Fundul navei a fost proiectat astfel încât submarinul sovietic să poată fi tras de jos și să se încadreze în corpul său. „Vehiculul de captare” era o gheară mecanică mare, concepută pentru a fi coborâtă până la fundul oceanului, pentru a prinde submarinul și apoi a-l ridica în locașul navei.
Proiectul Azorian a costat guvernul SUA aproximativ 800 de milioane de dolari (4 miliarde de dolari în ziua de azi). Americanii sperau să recupereze focoasele nucleare, cartea de coduri și alte mijloace sovietice de comunicare navală, care le-ar fi putut oferi astfel un avantaj în cazul unui potențial conflict cu Uniunea Sovietică.
Dar, nu totul a mers conform planului. S-au reuşit să se recupereze doar părţi din corpul submarinului şi 6 cadavre de marinari sovietici. S-au găsit doar două torpile nucleare; marinarii ruşi morţi au primit o ceremonie funerară pe mare, dar au fost izolați în sicrie de metal speciale, datorită riscului ca trupurile lor să fi fost expuse la radiații. Ceremonia a fost filmată și o copie a filmului a fost dată guvernului rus în 1992 și ulterior a fost prezentată familiilor marinarilor decedați.
Din nefericire pentru autorităţile americane, ziariştii de la „The New York Times” au descoperit în 1975 adevărul despre această operațiune şi au publicat informaţiile, deşi CIA a încercat să împiedice orice publicare a datelor despre Proiectul Azorian.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
În 1974, un anunț a fost făcut de către magnatul industrial Howard Hughes; el a declarat atunci că ar dori să exploateze o sursă de metal valoros care se află situată pe fundul oceanului, aşa numiţii noduli de mangan. Aceştia sunt formaţi din straturi concentrice de hidroxizi de fier și mangan în jurul unui nucleu și au constituit subiect al cercetării încă din anii ’60.
