Dinozaurii au existat odată cu oamenii? Misterul de la Paluxi

5.270 vizualizari

dinozaur omOare dinozaurii şi oamenii au coexistat? Răspunsul paleontologilor e negativ. Aceştia susţin că cele două specii au fost despărţite în timp de 60 milioane de ani, una de cealaltă. Dovezile în sprijinul acestei evidenţe i-a îndârjit pe „creaţionişti” – fundamentaliştii creştini care sunt pentru interpretarea ad literam a Cărţii Creaţiunii – deopotrivă cu teoreticienii seculari, atraşi de interpretarea neortodoxă a preistoriei pământului.

Spre finele deceniului al patrulea al acestui secol, Roland Bird – explorator terestru pentru Muzeul American de Istorie Naturală – a examinat nişte urme curioase întipărite pe fundul albiei calcaroase a râului Paluxi, în apropiere de Glen Rose, statul Texas, la sud-vest de Fort Worth. Multe urme, pe care paleontologii au apreciat că datează din era cretacică, veche de 100 de milioane de ani, fuseseră – fără îndoială – lăsate de dinozauri. Existau însă şi alte urme, stranii şi necunoscute ca formă; ele păreau – în mod ciudat – lăsate parcă de fiinţe omeneşti. Deşi acestea nu puteau fi făpturi omeneşti obişnuite – urmele măsurau  15-20 de inci în lungime şi 8 în lăţime – chiar şi Bird a recunoscut că ele păreau a prezenta interiorul tălpii şi călcâiului, plasate la locul potrivit.

Bird a respins ideea că aceste urme ar impune o revizuire radicală a paleontologiei convenţionale, dar alţii care au intervenit ulterior nu au fost la fel de circumspecţi. Unii au considerat că aceste urme dau o lovitură mult urâtei doctrine evoluţioniste.

În deceniul al şaptelea, în timp ce mişcarea „creaţioniştilor ştiinţifici” prindea contur, oamenii de ştiinţă creştini-conservatori s-au pus în fruntea asaltului împotriva darwinismului, iar descendenţii acestora au susţinut că „descoperirea demonstrează coexistenţa formelor simple şi complexe din timpul erelor geologice”. După cum comenta Clifford Burdick în lucrarea sa Urme de paşi în nisipurile vremurilor (1975): „Aceasta nu se armonizează cu ipoteza că formele complexe de viaţă au evoluat din formele inferioare sau mai simple”. Mai mult, urmele pun la îndoială afirmaţia ştiinţei cu privire la marea vechime a globului terestru – afirmau creaţionaliştii – ele constituind, totodată, dovada Marelui Potop, care – susţineau aceeaşi creaţionalişti –   s-ar fi petrecut cam cu 4.000 de ani înainte de Christos. În timpul potopului oamenii şi dinozaurii deopotrivă – au pierit.

De asemenea, urmele demonstrează că – după cum arată Cartea Creaţiunii din Biblie – uriaşii păşeau şi ei cândva pe pământ. După ce creaţioniştii au ridicat urmele de la Paluxi la rangul de dovezi zdrobitoare ce infirmau teoria evoluţionistă, oamenii de ştiinţă evoluţionişti, care până atnci se mărginiseră să ridiculizeze pretenţiile creaţioniştilor, au declanşat un studiu serios, deşi cam întârziat, al urmelor de „paşi omeneşti”.

La începutul deceniului al nouălea, patru cercetători ştiinţifici s-au deplasat la Glen Rose şi la alte două locuri din Texas, examinând fiecare exemplu citat în literatura antievoluţionistă. Unele fuseseră săpate şi nu constituiau cu adevărat urme, după cum au recunoscut chiar şi creaţioniştii. Altele – au considerat oamenii de ştiinţă – erau rezultatul eroziunii şi deci nu erau urme de paşi, ori fuseseră urme de dinozauri la care – din cine ştie ce motive – urmele călcâielor nu se păstraseră.

Enigma a fost rezolvată de un cercetător amator în probleme privind dinozaurii, care nutrea vederi nu lipsite de simpatie faţă de creaţionişti. Încă din 1980, Glen J. Kuban, programator de computere din Ohio, efectuase cu regularitate pelerinaje la Paluxi spre a studia urmele. După patru ani de investigaţii a făcut o descoperire remarcabilă: culoarea care domina urmele de paşi ai dinozaurilor. Peste urmele iniţiale ale tălpilor de dinozauri, cu timpul se depusese un nou strat de sedimente, de culoare şi natură diferite, care se pietrificaseră.

La început, specialiştii în dinozauri au ezitat să accepte descoperirea făcută de Kuban, deoarece ea venea în contradicţie cu credinţa înrădăcinată că dinozaurii bipezi mergeau aproape totdeauna pe picioarele din spate. Urmele de la Paluxi lasă impresia că aceşti dinozauri uneori îşi lăsau toată greutatea corpului pe tălpile picioarelor, pe sol. Uneori, când paleontologii au găsit aceeaşi coloratură în nişte urme similare descoperite lângă Clayton, în New Mexico, interpretarea făcută de Kuban a fost acceptată ca fiind corectă. Kuban şi colegul său Ronnie Hastings, i-au invitat pe cei mai de seamă savanţi creaţionişti la faţa locului şi i-au convins că urmele descoperite erau lăsate de dinozauri şi nu de oameni. Un film documentar realizat de creaţionişti, intitulat Urme de paşi în piatră, a fost retras în grabă din circulaţie.

Scriitorii „necreaţionişti”, care s-au preocupat de „mistere adevărate” au dezbătut şi ei problema urmelor, nu atât pentru a combate dogma creaţiunii, cât mai ales pentru a dovedi că istoria omenirii e mai veche decât se crede. În lucrarea Lumi mai vechi decât propria noastră lume (1978), Brad Steiger – de exemplu – scria că este posibil ca, în urmă cu milioane de ani, să fi existat o civilizaţie avansată a giganţilor umani. „Modificări cataclismice survenite în scoarţa pământului” precum şi un „război nuclear preistoric” au şters aproape complet dovezile despre prezenţa lor. Printre rarele dovezi care au supravieţuit, se numără şi urmele de paşi întipărite în roca râului Paluxi.