„Lordul cel Groaznic” şi jocul său de cărţi cu diavolul, în castelul cel bântuit


Cel mai faimos castel bântuit din Scoţia este castelul Glamis. Din 1372, castelul se află în custodia conţilor de Strathmore.

Castelul are o istorie sinistră: în secolul al 11-lea, regele Malcolm al III-lea a fost omorât aici, şi la fel şi regele Duncan care apare şi în piesa lui Shakespeare, “Macbeth”. În secolul al XVI-lea, văduva unui lord Glamis, lady Janet Douglas, a fost arsă pe rug ca vrăjitoare, întrucât a încercat să-l asasineze pe regele James al V-lea.

Există o mare varietate de legende asociate cu castelul Glamis. Cea mai renumită legendă se referă la “monstrul de Glamis”, care are legătură cu un copil hidos născut în familie. Se spune că monstrul a fost păstrat în castel toată viaţa sa, fiind închis într-o anumită cameră. O altă versiune a legendei spune că la fiecare generaţie a familiei un copil-vampir este născut şi este zidit în acea cameră.

Una din legendele faimoase ale castelului o reprezintă isprăvile reprobabile ale celui de-al doilea lord Glamis, al cărui pact cu diavolul, spun oamenii, s-a soldat cu acte de agresiune brutală. „Contele Beardie” sau „Lordul cel Groaznic”, cum a fost poreclit, era mare cartofor şi beţiv. Într-o seară, pentru că nu-şi găsea partener la jocul de cărţi, se povesteşte că a anunţat că este gata să joace cu diavolul însuşi. Câteva clipe mai târziu, s-a auzit o bătaie în uşă şi şi-a făcut apariţia un bărbat înalt, cu barbă, şi îmbrăcat tot în negru; acesta l-a întrebat dacă mai doreşte un partener de joc.

Mai târziu, slujitorii au auzit ţipete şi zgomot de mobilă trântită, iar unul dintre ei s-a uitat pe gaura cheii ca să vadă ce se întâmplă, dar a fost prins asupra faptului de stăpânul său. Când lordul Glamis s-a întors în cameră, oaspetele îmbrăcat în negru dispăruse şi luase cu el şi sufletul aristocratului cartofor. Acesta a murit cinci ani mai târziu, iar spiritul lui beat şi chinuit se spune că bântuie prin castel, aşteptând să se întoarcă în acea cameră ca să joace cărţi cu diavolul.


Lasă un comentariu