Un pas uriaş în cealaltă parte a lumii ne duce în Orientul Îndepărtat şi Pacific, unde, din India în Japonia şi din Polinezia în Australia, există multe istorisiri despre blesteme şi tabuuri; în multe cazuri s-a dovedit puterea acestora dincolo de orice îndoială.
Cum e să fii blestemat de un şaman
În Australia, dr. Herbert Basedow a văzut „osul” – unui om i s-a arătat un os, ceea ce însemna că i se apropie moartea. El stă înspăimîntat, cu ochii fixaţi pe maleficul semn şi cu mâinile ridicate, de parcă ar fi vrut să îndepărteze fatidicul fluid pe care-l simte curgându-i în trup. Obrajii i se albesc şi ochii îi devin sticloşi, iar expresia de pe chipul lui se transformă într-o grimasă. Încearcă să ţipe, dar, de obicei, strigătul i se înăbuşe în gât şi face spume la gură. Corpul începe să-i tremure şi muşchii se contractă involuntar. Se clatină în faţă şi în spate şi nu după mult timp pare să leşine, dar apoi se contorsionează de parcă s-ar afla într-o cumplită agonie şi, acoperindu-şi ochii cu mîinile, începe să geamă. După un timp se calmează şi se târăşte în coliba lui. Şi, din acel moment începe să bolească, refuză să mănânce şi se ţine departe de treburile zilnice ale tribului. Singurul mod de a scăpa de moarte este să-l convingă pe şamanul responsabil să retragă blestemul.
Rob, ajutorul unui misionar din Queensland, a fost blestemat de Nebo, un vrăjitor aborigen. Doctorul S.M. Lambert de la Fundaţia Rockefeller l-a examinat pe Rob, găsindu-l, evident, bolnav, dar fără niciun fel de simptome fizice. Lambert şi misionarul s-au dus la Nebo şi l-au ameninţat că vor opri toate ajutoarele alimentare pentru tribul lui dacă blestemul nu va fi ridicat imediat. Nebo s-a întors cu ei şi i-a spus lui Rob că blestemul fusese o greşeală. În aceeaşi seară Rob şi-a revenit şi s-a întors la muncă. O simplă autosugestie? Dar, doar pentru că totul se află numai în minte nu face ca blestemul să fie mai puţin eficient. Chiar din cauză că totul e în minte poate blestemul să acţioneze şi, fără îndoială, mai multe blesteme sunt întărite de teama răspândită de ele. De exemplu, blestemul din Uluru.
Blestemul din Uluru
Uluru este numele oborigen pentru Ayers Rock, un dom oval foarte vechi care se ridică la 300 m deasupra interminabilei câmpii aride din îndepărtatele teritorii de nord ale Australiei. Aflat cam la 200 km de Alice Springs, stânca e poziţionată chiar în mijlocul Australiei, este buricul ei geologic. Aborigenii atribuie spirite mai multor zone din Uluru, dar spun că acestea sunt, în general, prietenoase. Neagă existenţa vreunui blestem. Totuşi, în ultimul timp, turiştii au adus înapoi bucăţi de piatră luate din Uluru ca suveniruri şi i-au rugat pe paznicii parcului naţional din Alice Springs să le pună acolo de unde au fost luate, pentru a scăpa de ghinionul pe care îl provocaseră. Au fost aduse cam câte una sau două pe an, până ce, în primăvara anului 1993, numărul de returnări a sporit brusc.
Un bărbat din Arizona a trimis înapoi o piatră însoţită de următorul bilet: „Vă rog s-o puneţi la locul ei pentru că am fost foarte bolnav de când am luat-o“. El luase piatra de lângă locul în care cinci turişti căzuseră şi muriseră în ultimii 15 ani. Iar o femeie din Australia era sigură că a născut un copil mort şi s-a îmbolnăvit de diabet deoarece luase o piatră din Uluru în 1968. În astfel de cazuri este posibil ca faptul de a cunoaşte blestemul, însoţit de sentimentul de vinovăţie generat de luarea pietrelor în pofida avertismentului, să fie suficient în declararea unui ghinion autoindus. Poate.
Statueta de fildeş care aduce durerea de dinţi
Dar această teorie nu explică însă cazul următor, care se referă la zeul japonez al norocului, Ho-Tei. Precum a descris în cartea lui Am rătăcit împreună, în 1928, C.J. Lambert şi soţia lui, Marie, au văzut o statuetă a lui Ho-Tei într-o consignaţie din Kobe. Era din fildeş, dar i-a costat o nimica toată. Când au plecat la Manila în ziua următoare, pe doamna Lambert a apucat-o o durere înfiorătoare de dinţi, care a ţinut-o cele două săptămâni ale călătoriei. Plecând spre Australia, statueta era în bagajul domnului Lambert şi, de data aceasta, pe el l-au durut dinţii.
În Sydney, pe când bagajele erau în vamă, durerea s-a oprit, dar a început iar când şi-au luat bagajele în cabină, dar s-a oprit când bagajele au fost duse în cală. În SUA, el l-a dat pe Ho-Tei mamei sale. Şi pe ea a apucat-o durerea de dinţi, până ce le-a înapoiat statueta. Abia atunci au început să se întrebe dacă nu cumva aceasta era de vină. Au aflat că era făcută din partea de bază a unui colţ de elefant, văzându-se o mică gaură în locul de intrare a nervului.