Printre mulţi istorici există credinţa că Biblia nu poate fi o sursă de încredere în prezentarea informaţiilor istorice. Nimic mai fals! După cum s-a demonstrat, Biblia este puternică în prezentările sale istorice, deși uneori par vagi, limitate și, în mod deliberat, nu sunt disponibile în informații detaliate. Adevărul e că relatările biblice care includ liste de națiuni, personaje istorice, ritualuri obișnuite și practici au fost verificate prin dovezi arheologice și cercetări antropologice. Istorici seculari care au criticat istoria biblică s-au trezit de multe ori umiliți de noile descoperiri care validează relatările biblice pe care le consideraseră anterior a fi un mit. Printre acestea se numără descoperiri precum existența hitiților, regele David al Israelului, Goliat și Ponțiu Pilat, prefectul Iudeii în timpul vieții lui Iisus din Nazaret.
Nelson Glueck, cunoscut arheolog evreu din secolul al XX-lea, a cărui activitate în arheologia biblică a dus la descoperirea a peste 1.500 de situri antice, a spus astfel: „Se poate afirma categoric că nicio descoperire arheologică nu a contestat vreodată o singură referință biblică. Au fost făcute zeci de descoperiri arheologice care confirmă în linii clare sau în detaliu declarații istorice din Biblie”.
În al doilea deceniu al secolului XX, R.D. Wilson, care vorbea fluent 45 de limbi și dialecte antice (inclusiv toate limbile biblice, cum ar fi ebraica, aramaica, asiriană), precum şi limbile feniciene, sumeriene, babiloniene, etiopice, dar și mai multe dialecte egiptene și persane, s-a angajat într-o analiză meticuloasă a 29 de regi diferiți din 10 națiuni diferite menționate în textele Vechiului Testament. Fiecare dintre acești monarhi avea artefacte arheologice corespunzătoare documentate de istoricii seculari, care conțineau numele lor, silabă cu silabă, consoană cu consoană. Wilson a demonstrat că numele monarhice, așa cum sunt înregistrate în documentul Bibliei, se potriveau cu descoperirile istoricilor seculari și cu artefactele arheologice. Totodată, Wilson a demonstrat că multe relatări istorice seculare („oficiale”) erau adesea pline de inexactități și, în cele din urmă, au fost considerate destul de nesigure. Ptolemeu, faimosul bibliotecar din Alexandria și chiar Herodot au fost inexacţi în documentarea istoriilor regilor și, în multe cazuri, chiar au scris greșit numele.
Chiar și binecunoscutul arheolog și istoric din secolul al XIX-lea, Sir William Ramsay, un savant sceptic al istoriei biblice, s-a convertit la creștinism după călătoriile sale în Asia Mică pentru a efectua cercetări meticuloase și săpături arheologice. Dovezile pe care Ramsay le-a descoperit incontestabil au susținut înregistrările istorice ale Evangheliei lui Luca. Într-o perioadă în care mulți istorici și savanți seculari au respins existența majorității faptelor istorice descrise de apostolul Luca, săpăturile arheologice ale lui Ramsay au dovedit contrariul. Ramsey a stabilit prin săpăturile sale arheologice că Luca a fost corect în a numi țări, orașe, insule, oficiali și multe alte detalii importante ale înregistrărilor istorice conținute în scrierile Noului Testament. Ca rezultat al descoperirilor sale, Ramsay a scris: „Am început cu o minte nefavorabilă (…) Treptat, mi s-a dat seama că, în diverse detalii, narațiunea biblică a arătat un adevăr minunat. Luca este un istoric de prim rang; nu doar că afirmaţiile sale sunt demne de încredere, dar el ar trebui să fie plasat alături de cei mai mari istorici”.