Cine sunt Serafimii, acesti „Mistuitori” din Biblie cu 6 aripi?

Orice crestin a auzit de Serafimi… Dar, cine sunt aceste creaturi, sfinte atat de importante? Crestinii cunosc doar ingerii in genere, un regn fara de nume sau de numar pe care il pot cuprinde prin patru din cele noua coruri in care sunt organizati. La limita inferioara se situeaza Ingerii si Arhanghelii, iar la limita superioara, Heruvimii si Serafimii. Si totusi, stim foarte putine despre ei din traditiile noastre.

Serafimii sunt urmatoarea clasa de ingeri din ierarhia kabbalistica. Numele provine de la cuvantul ebraic „saraf” care inseamna „a mistui cu foc”, „a arde”, dar au legatura si cu un alt cuvant, tot “saraph”, care inseamna “serpi zburatori de foc”. Putem considera ca Serafimii inseamna „Arzatorii” sau „Mistuitorii”. In ierarhia crestina, Serafimii surit considerati primul ordin angelic, cel mai exaltat, aflat in imediata apropiere a Creatorului. Singura mentiune a acestor fiinte in Biblie este in Cartea lui Isaia, capitolul 6:
1. In anul mortii regelui Ozia, am vazut pe Domnul stand pe un scaun inalt si maret si poalele hainelor Lui umpleau templul.
2. Serafimi stateau inaintea Lui, fiecare avand cate sase aripi: cu doua isi acopereau fetele, cu doua picioarele, iar cu doua zburau”.

Vedem ca in Biblie nu exista o asociere directa a Serafimilor cu serpii inflacarati, aceasta venind mult mai tarziu. Serafimii vazutide Isaia sunt asemanatori oamenilor, avand insa sase aripi. Acestia au fetele si picioarele acoperite de cate doua aripi, cu alte doua aripi zboara, si putem banui ca au si maini, din moment ce unul dintre ei apuca un carbune incins cu clestele si il pune la buzele profetului. Glasurile lor sunt extraordinar de puternice, din moment ce cantecele lor de lauda erau percepute ca niste strigate ce puteau zgudui templul.

In traditia iudaica, cel mai mult ii intalnim in „Cartea Ebraica a lui Enoh” (3 Enoch). Acestia sunt mentionati impreuna cu Kerubimii si Ofanimii, ca fiind cele mai inalte clase de ingeri, avandu-si resedinta in cel de-al saptelea palat ceresc. De asemenea, Serafimii si Ofanimii sunt numiti Vulturii Carului lui Dumnezeu, facand trimitere la pasajul lui Isaia. Cartea lui Enoh descrie o ierarhie in care cei mai inalti ingeri sunt cei ai Tronului divin, acestia fiind, in ordine descendenta Serafimii, Ofanimii, Kerubimii si Animalele Sfinte.

Be the first to comment

Leave a Reply