Un nou chip, surprinzător, a lui Iisus Hristos, a fost descoperit într-o biserică abandonată din Israel de acum 1.500 de ani. Iisus arăta altfel faţă de cum ştiam noi…


Pe zidul unei biserici distruse pe jumătate din localitatea bizantină Shivta (Israel), arheologii au descoperit portretul lui Iisus Hristos, care diferă semnificativ de viziunea creștină tradițională.

Shivta a fost o localitate mare din perioada bizantină, care, la un moment dat, în secolele 5-6 avea trei biserici creştine. Apoi, zona a decăzut considerabil în perioada islamică timpurie (secolele 7-9), fiind apoi abandonată până la redescoperirea ei din secolul al XIX-lea.

Biserica nordică datează din secolul al V-lea sau al VI-lea. O pictură în peretele bisericii a atras atenţia specialiştilor; din păcate, din cauza păstrării ei în condiţii necorespunzătoare, pictura s-a deteriorat. Însă, în ciuda stării sale fragmentare, ea dezvăluie un chip al unui bărbat tânăr. Chipul are păr scurt şi creţ, o față lungă, ochi mari și un nas alungit. Gâtul și partea superioară sunt, de asemenea, observabile. În stânga chipului este vizibilă o altă față mult mai mare, înconjurată de un halou.

Urmele de vopsea din absidă sugerează că aceste fețe fac parte dintr-o scenă mai mare, care ar putea conține şi alte chipuri. Locația scenei – deasupra cristelniţei – sugerează că ar fi vorba de botezul lui Iisus Hristos. Astfel, acest chip cu părul scurt şi creţ îl portretizează pe Iisus Hristos, în timp ce fața din stânga este cea mai probabilă a lui Ioan Botezătorul, cel care, conform Bibliei, l-a botezat pe Iisus.

Iată cum avem un nou chip al lui Iisus, şi nu cel cu care am fost obişnuiţi, cu păr lung…

Sursa (traducerea si adaptarea proprie): cambridge.org
Foto: cambridge.org, wikimedia.org (Creative Commons – free)
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO